Cătălin se uită la mine de parcă întrebarea era absurdă.
— Nu știu. De trei ori? Până accepta.
Nu pentru că era amuzant.
— Deci când mama ta spune „nu”, eu trebuie să înțeleg „mai întreabă-mă până spun da”.
— Nu răstălmăcesc nimic. Tocmai mi-ai explicat regula.
Cătălin începu să se enerveze.
— Știi foarte bine cum e mama. Îi place să fie băgată în seamă.
— Și dacă nu-i ghicesc dorințele, te sună și minte despre mine?
Acolo am înțeles cât de greu era de fapt conflictul nostru.
Nu trebuia să demonstrez ce se întâmplase.
Trebuia să lupt cu ideea lui că, dacă mama lui se simțea jignită, faptele nu mai contau.
„Nu mai vin la voi. Nu vreau să deranjez. Am înțeles ce loc am acum în viața ta.”
Dar o cunoșteam deja suficient.
A doua zi, Elena n-a venit.
În schimb, l-a sunat pe Cătălin dimineața.
Seara, sora lui i-a trimis mesaj.
Duminică trebuia să mergem la ziua unei mătuși.
Când am intrat, am simțit imediat privirile.
După vreo jumătate de oră, mătușa lui Cătălin s-a apropiat de mine.
— Mara, să nu te superi că-ți spun, dar o mamă nu se ține nemâncată în casă.
Am crezut că n-am auzit bine.
— Elena ne-a povestit. A venit la voi și nici apă nu i-ai pus pe masă.
Stătea la câțiva metri, discutând cu altcineva.
Când privirile ni s-au întâlnit, și-a întors capul.
— I-am oferit ceai și cafea.
— Poate a fost o neînțelegere.
— Nimic. Îi spuneam Marei că Elena a fost foarte supărată.
Cătălin își încordă maxilarul.
În mașină, la întoarcere, am așteptat.
Eram convinsă că, după ce mama lui mă făcuse de râs în familie pentru ceva ce știa că nu era adevărat, avea să spună în sfârșit ceva.
— Trebuia să o contrazici, am spus.
— Și să facem circ la ziua mătușii?
— Să nu mai plătesc eu prețul pentru liniștea ta.
— Și ce propui? Să nu mai vorbesc cu mama?
— Nu mai intră în casa noastră până nu încetează să mă denigreze.
Cătălin s-a întors spre mine.
— Cum adică nu mai intră?
— Nu-mi interzici mama în propria casă.
— Atunci nici tu nu-mi ceri mie să primesc în casa mea un om care pleacă de aici și inventează lucruri despre mine.
Semaforul s-a făcut verde.
Cătălin n-a pornit imediat.
Claxonul din spate l-a făcut să tresară.
În seara aceea am avut cea mai urâtă ceartă din căsnicia noastră.
Pentru cheia apartamentului.
Elena avea o cheie de rezervă de când plecaserăm într-un concediu cu doi ani înainte.
— Mama nu intră peste noi.
— Că tu îi păstrezi accesul în casa noastră chiar și după ce m-a făcut mincinoasă în fața familiei.
— Exact. Dacă e doar o cheie, cere-i-o.
Elena între timp îi trimitea mesaje în fiecare seară.
Asta era partea inteligentă.
Îl întreba dacă a mâncat.
Dacă și-a luat cămașa de la curățătorie.
„Nu vreau să mă bag. Știu că deranjez.”
Îl ținea exact acolo unde îl ținuse toată viața: între vină și obligație.
În a cincea zi, când am venit de la serviciu, am găsit pe masa din hol o caserolă.
Cătălin ieși din sufragerie.
— A adus mama niște sarmale.
Am simțit că mi se răcește tot corpul.
— I-am spus că nu vreau să intre aici.
— Și eu ți-am spus că nu poți decide singură.
— Deci ai lăsat cheia la ea tocmai ca să poată continua.
— Nu mai transforma totul într-un război!
Mi-am luat geanta și am ieșit.
M-am dus la o cafenea și am stat aproape două ore singură.
Când m-am întors, Cătălin era în bucătărie.
— La vecina de lângă noi. I-am cerut să stea puțin cu el.
— Pentru că vreau să vorbim fără să audă.
— Mi-a spus că o dau afară din viața mea. Că tu ai câștigat. Că asta ai vrut de la început.
Apoi scoase o cheie din buzunar și o puse între noi.
Nu m-am simțit victorioasă.
Eram prea obosită pentru asta.
Cătălin a rămas tăcut câteva secunde.
— Pentru că azi am întrebat-o de ce a intrat dacă știa că tu nu vrei.
— Mi-a spus că voia să vadă dacă eu chiar îi permit să-i interzici să vină la propriul copil.
— Și atunci am întrebat-o și de ce le-a spus tuturor că nu i-ai oferit nimic în ziua aia.
— Că nu contează dacă ai întrebat-o. Că trebuia să simți că ea se aștepta să pui ceva pe masă.
Pentru câteva secunde n-am putut decât să mă uit la el.
— I-am spus că o perioadă nu mai vine aici.
Nu i-am spus că totul era bine.
Cătălin nu devenise alt om într-o după-amiază, iar Elena nu dispăruse din viața noastră.