Radu avea nouăsprezece ani când o boală gravă a schimbat toate planurile familiei. Mama lui, Sorina, învățase să măsoare săptămânile după vizite și rezultate. Într-o după-amiază liniștită, băiatul i-a vorbit despre dorința de a ajuta alți oameni prin donare, dacă medicii aveau să stabilească vreodată că acest lucru era posibil. Ea a plâns, iar el i-a ținut mâna, fără să-i ceară să nu sufere.
După moartea lui, procedurile au fost gestionate de echipa medicală. Sorina nu a ales un beneficiar și nu a primit promisiunea că dorința fiului ei putea decide un transplant anume. Multă vreme nici n-a căutat nume. Păstra lângă pat o fotografie de la absolvire și un caiet pe care nu se îndura să-l deschidă.
Câteva luni mai târziu, printr-o întâlnire acceptată voluntar de ambele familii, a cunoscut-o pe mama unei tinere care primise inima lui Radu. Femeia i-a adus un plic găsit între lucrurile fetei. Scrisul de pe el era al băiatului. Sorina l-a recunoscut înainte să vadă semnătura, după felul în care ridica ultima literă a numelui ei.
Scrisoarea fusese scrisă înainte ca sănătatea lui să se înrăutățească. Radu o cunoscuse pe Alexia într-un grup de voluntari care trimiteau cărți copiilor internați. Nu îi cunoștea toate problemele medicale. Știa doar că fata renunțase de mai multe ori la propriile planuri ca să îi încurajeze pe alții. Îi încredințase plicul, rugând-o să îl dea mamei sale dacă el nu mai găsea curajul să vorbească.
Înăuntru nu era o poveste de dragoste ascunsă. Băiatul îi spunea Sorinei că știa de camera pe care voia s-o închirieze ca să mai strângă bani pentru îngrijirea lui. O ruga să nu își transforme viața într-o plată nesfârșită pentru ceva ce nu putea controla. Încheiase scrisoarea cu amintirea unei dimineți în care mama îl învățase să meargă pe bicicletă fără să-l lase să vadă cât îi era de teamă.
Coincidența transplantului nu putea fi plănuită de cei doi tineri și nu ștergea pierderea. Sorina nu i-a cerut Alexiei să semene cu fiul ei și nici să ducă mai departe visurile lui. Au vorbit despre cărți și despre proiectul pe care îl abandonaseră voluntarii după moartea băiatului. Pentru prima dată după multe luni, femeia a propus ea o întâlnire pentru săptămâna următoare.
În primăvară au redeschis mica bibliotecă a grupului. Pe prima cutie au lipit o fotografie cu Radu, iar dedesubt au lăsat loc pentru numele tuturor celor care aduceau cărți. Sorina nu își găsise fiul într-un alt om. Găsise o cale de a-l iubi fără să oprească timpul pentru ceilalți. Plicul a rămas în geanta ei, lângă cheia camerei pe care nu a mai fost nevoită să o închirieze.
Povestire fictivă. Personajele și întâmplările sunt inventate. Imagine realizată cu AI.