În sala de judecată, Irina își ținea o palmă pe burtă și mapa strânsă la piept. Mai avea o lună până să nască. Când a spus că nu vrea să se întoarcă în casa familiei, Vlad a schimbat o privire mulțumită cu femeia așezată lângă el.
— Auziți? Renunță singură, a murmurat el. Irina nu renunțase însă la drepturi. Îi ceruse avocatei să separe discuția despre bunuri de problema urgentă: siguranța fiicei lor, Daria, în vârstă de opt ani. De trei săptămâni, copila plângea înaintea fiecărei vizite la tată.
Vlad pusese totul pe seama geloziei. Spunea că Irina o învățase pe fată să mintă. În dimineața ședinței, Daria îi arătase însă psihologului un desen: o ușă încuiată, un telefon tăiat cu roșu și o femeie care îi cerea să tacă.
Judecătoarea a întrerupt disputa când avocata a cerut depunerea raportului. Pentru o scurtă discuție, în condiții potrivite vârstei, Daria a intrat alături de persoana care o asistase. Copila nu s-a uitat spre mama ei. S-a uitat direct la femeia de lângă Vlad.
— Mi-a spus că, dacă povestesc, mami nu mă mai primește acasă. Irina a închis ochii. Tatăl s-a ridicat să protesteze, dar judecătoarea i-a cerut să rămână așezat. Zâmbetul femeii dispăruse; își răsucea brățara până i se albiseră degetele.
Raportul nu venea singur. Telefonul vechi al Dariei păstrase mesajele prin care i se interzicea să-și sune mama, iar o vecină confirmase că o găsise plângând pe palier. Instanța a dispus verificările necesare și o măsură provizorie privind legăturile cu tatăl, fără să încheie atunci toate problemele divorțului.
La ieșire, Vlad a întrebat-o pe Irina de ce nu-i spusese despre mesaje. Ea i-a răspuns fără să ridice vocea: — Fiindcă, de fiecare dată când fiica ta încerca să vorbească, tu o întrerupeai. Daria i-a cuprins mâna. Pentru prima dată în multe săptămâni, nu a mai întrebat dacă trebuie să plece cu el.
Povestire fictivă. Personajele și întâmplările sunt inventate. Imagine realizată cu AI.