Mi-am rezervat masa singură, la cinci zile după încheierea divorțului. Nu voiam să sărbătoresc. Aveam nevoie de o seară în care să nu aud telefonul și să nu mă uit la cutiile din apartament. Restaurantul se afla deasupra orașului, iar pe terasă bătea un vânt ușor.
Vlad era la trei mese distanță, cu o femeie într-o rochie albă. M-a observat înainte să vină comanda și a venit spre mine cu paharul în mână. M-a întrebat, suficient de tare, dacă îmi permit meniul. Când nu i-am răspuns, a început să povestească despre succesul noii sale partenere.
«Ea conduce o companie. Tu încă aranjezi facturi?» Am simțit cum îmi ard obrajii. În căsnicia noastră, munca mea devenise mereu o anexă la planurile lui. Îmi redusese proiectele la o ocupație măruntă, deși veniturile mele plătiseră multe dintre lucrurile cu care se lăuda acum.
Femeia de la masa lui se ridicase. Nu venea să mă umilească împreună cu el. Se uita atentă la mine, încercând să lege un chip de un nume. «Sunteți Irina Stoica? Noi lucrăm împreună la proiectul de restaurare.» Vlad s-a întors spre ea cu un zâmbet care n-a rezistat.
Compania ei mă contractase pentru documentarea și administrarea unei clădiri istorice. Discutaserăm luni întregi prin apeluri, iar ea îmi apreciase munca. Nu eram proprietara secretă a restaurantului și nici o miliardară deghizată. Eram exact profesionista pe care fostul meu soț refuzase să o vadă.
Femeia i-a cerut să se întoarcă la masă. Apoi m-a întrebat dacă vreau să discutăm câteva minute despre proiect. I-am spus că prefer să păstrez seara pentru mine. Mi-a respectat răspunsul și mi-a urat poftă bună. A fost un gest simplu, dar după atâția ani mi s-a părut uriaș.
Vlad mi-a scris mai târziu că făcuse doar o glumă. N-am început să-i explic din nou de ce mă rănise. Am păstrat mesajul, am închis conversația și am terminat desertul. Nu știam ce se va întâmpla între el și femeia aceea. Nu mai era treaba mea.
La plecare, ospătarul m-a întrebat dacă doresc taxi. I-am spus că venisem cu mașina mea veche, parcată puțin mai jos. Am coborât pe jos până la ea fără să mă mai uit cine mă vede. Seara nu-mi adusese o victorie spectaculoasă. Îmi redase însă pofta de mâncare.
Povestire fictivă. Personajele și întâmplările sunt inventate. Imagine realizată cu AI.