Tata păstra o fotografie cu portul Constanța în sertarul cu baterii. Nu într-un album, unde ar fi putut să o vadă musafirii. Când eram mică, îmi spunea că într-o zi vom merge împreună să vedem marea. Am împlinit treizeci și doi de ani, iar ziua aceea nu venise.
La două săptămâni după înmormântare, curierul a adus o cutie cu numele lui. Mama pregătea ceaiul. Când i-am arătat adresa de pe colet, a lăsat lingurița să cadă în chiuvetă. Mi-a cerut să o pun pe dulap până a doua zi, apoi s-a răzgândit: mai bine o trimiteam înapoi.
Am deschis-o. Între fotografii îngălbenite stătea o bărcuță de lemn, lucrată cu grijă. Pe pânza ei erau două inițiale. Una era a tatei. Cealaltă nu-mi spunea nimic. Într-un plic am găsit o scrisoare care începea cu o propoziție imposibilă: «Fratele tău întreabă din nou de tine».
Toată viața auzisem că tata fusese singur la părinți. Mama s-a așezat fără să-mi mai ceară să închid cutia. Mi-a spus că el și fratele lui se certaseră după un accident petrecut în atelierul familiei. Fiecare îl învinovățise pe celălalt. Tata plecase, iar orgoliul crescuse mai repede decât anii.
«Dar tu știai că îi scrie?» Mama a început să plângă. Cu mult timp înainte, primise o scrisoare și o ascunsese, temându-se că tata o va părăsi pentru familia lui. Apoi nu mai găsise curajul să recunoască. Nu era întreaga explicație a despărțirii, dar era partea ei de vină.
Am sunat numărul din plic. Un bărbat cu voce aproape identică mi-a răspuns. Când i-am spus cine sunt și de ce nu mai poate vorbi cu tata, a rămas multă vreme în tăcere. La sfârșit m-a întrebat dacă bărcuța ajunsese întreagă. O făcuseră împreună când erau copii.
În sâmbăta următoare am mers la Constanța cu mama. Unchiul ne-a primit într-un apartament mic, cu fotografii pe fiecare perete. Nu s-au iertat într-o singură conversație. Mama a povestit ce făcuse și a ascultat fără să se apere. Eu am văzut, pentru prima dată, fotografii cu tata adolescent.
La întoarcere am oprit lângă mare. Mama ținea bărcuța în poală, învelită în fular. Nu recuperasem anii pierduți și nu puteam schimba ultimul drum al tatei. Dar numărul fratelui lui era acum în telefonul meu. În seara aceea, înainte să adorm, l-am sunat să-i spun că ajunseserăm cu bine.
Povestire fictivă. Personajele și întâmplările sunt inventate. Imagine realizată cu AI.