Cosmin Seleși a trecut prin momente grele din cauza unor probleme de sănătate care l-au determinat să ajungă pe masa de operație.
Prezentatorul TV le-a povestit urmăritorilor săi că a fost supus unei intervenții chirurgicale, iar acum se pregătește să se întoarcă acasă, după ce starea sa s-a îmbunătățit.
Într-un mesaj publicat pe Facebook, acesta a dezvăluit că ultima săptămână a fost una încărcată de emoții. Deși a preferat să nu ofere detalii despre natura operației, Cosmin Seleși și-a liniștit fanii, asigurându-i că se simte bine.
Vedeta a explicat că problemele medicale au început în urmă cu aproximativ un an, când s-a confruntat cu două episoade neplăcute din punct de vedere gastroenterologic. Despre unul dintre ele a vorbit public, în timp ce pe celălalt a ales să îl păstreze departe de atenția oamenilor.
„În ultima săptămână am trecut printr-un carusel de emoții. Am suferit o intervenție chirurgicală care ar trebui să pună capăt problemelor mele medicale. Sunt bine, azi îmi dau drumul acasă.
Nu o să vă spun despre ce intervenție este vorba, dar vreau să vă povestesc cum am ajuns aici: În urmă cu aproximativ un an, au apărut niște probleme de sănătate pe partea gastroenterologică. Am avut două episoade cam aiurea.
De unul știți, pentru că l-am făcut public, dar pe al doilea am preferat să-l păstrez în viața personală. După multe investigații și multe controale, am ajuns la concluzia că trebuie să trec prin această intervenție, nu una ușoară, de altfel”, a scris Cosmin Seleși, pe Facebook.
Cum se simte Cosmin Seleși după operație?
Prezentatorul a precizat că a trecut prin numeroase investigații și controale înainte ca medicii să ajungă la concluzia că intervenția chirurgicală este necesară. Deși nu a dezvăluit despre ce procedură a fost vorba, el a subliniat că operația nu a fost una ușoară.
În prezent, Cosmin Seleși spune că se simte bine și că durerile pe care le resimte sunt reduse și normale după o asemenea intervenție. Bucuros că poate pleca acasă, acesta le-a transmis un mesaj de încurajare celor care îl urmăresc.
„Acum plec acasă mai liniștit, cu foarte puține dureri, normale de altfel, dar fericit! Sunt foarte bine. Iar în final, nu uitați: Dumnezeu e cu voi oricând, și la bine, și la rău”, a mai scris el.
Curtea de Apel București a decis Magistrații Curții de Apel București au decis vineri, 23 octombrie, ca Georgescu să rămână în arest preventiv. Hotărârea a fost luată…
Gina Pistol a făcut anunțul despre cel de-al doilea copil: „Aș mai avea putere să o iau de la capăt.”
Gina Pistol a făcut anunțul despre cel de-al doilea copil: „Aș mai avea putere să o iau de la capăt.” Ce spune frumoasa vedetă despre posibilitatea de…
Cum a început povestea de dragoste dintre Leonard și Monica Doroftei: „A fost dragoste la prima vedere.”
Leonard Doroftei și Monica, soția sa, trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de mai bine de 30 de ani. Cei doi formează unul dintre cele mai îndrăgite…
Știrea momentului! Ar putea primi BANI în plus românii cu pensii de…
Sunt vești importante pentru pensionarii cărora li se reține CASS. După încetarea obligației, aceștia ar urma să primească mai mulți bani. De asemenea, nu este nevoie să…
Încă o lovitură pentru români! Urmează…
Românii se confruntă cu o nouă rundă de scumpiri la alimentele de bază, iar perspectivele nu sunt deloc optimiste. De la zahăr și dulciuri până la pâine,…
Fostul milionar a aflat că Monica Gabor și Mr Pink au..
Cum reușește Irinel Columbeanu să țină legătura cu fiica sa stabilită peste Ocean și ce a aflat despre fosta lui soție, Monica. Irinel Columbeanu locuiește de mai…