Povestire fictivă. Personajele și întâmplările sunt inventate. Imagine realizată cu AI.
Tata m-a sărutat pe obraz când a venit tortul. Împlineam douăzeci și cinci de ani și încercam să fac loc farfuriilor pe blatul din bucătărie. Mi-a spus încet să rămân în noaptea aceea la el. Când m-am uitat surprinsă, m-a rugat să-l ascult înainte să râd.
Locuiam cu logodnicul meu de aproape doi ani. Lucram, predam pian și pusesem în apartament instrumentul primit de la bunicul. Nu era un obiect pe care îl țineam ca decor. Pe el învățasem, pe el cântam cu elevii și îl păstrasem chiar când ne fusese greu cu spațiul.
În dimineața aniversării, logodnicul îl sunase pe tata. Voia să știe dacă ar putea lua pianul la el pentru o vreme, până eu mă obișnuiesc cu ideea că nu voi mai da lecții acasă. Hotărâse să transforme camera într-un birou pentru afacerea lui. Mie urma să-mi prezinte schimbarea ca pe un cadou.
Tata îi spusese că nu îl ajută să mute lucrurile mele fără acord. Băiatul râsese și îl rugase să nu-mi strice surpriza. Mai târziu îi trimisese fotografia ușii de la cameră, deja desfăcută pentru transport. Când am văzut mesajul, am lăsat cuțitul lângă tort.
L-am sunat și l-am întrebat unde se află pianul. Nu am început cu ce îmi povestise tata. Logodnicul mi-a răspuns că nu trebuie să mă agit pentru o piesă de mobilă și că putem vorbi după petrecere. În câteva propoziții, lecțiile mele și lucrurile mele deveniseră o încurcătură în planul lui.
Nu m-am întors singură să mă cert în acea noapte. Am rămas la tata, apoi am mers să discutăm și să îmi recuperez lucrurile cu sprijinul necesar. Pianul nu fusese încă scos. Am oprit mutarea, am lămurit ce îmi aparținea și am cerut să nu se mai decidă nimic în numele meu.
El a insistat că intenția fusese bună. Poate că, în mintea lui, chiar construia un viitor. Numai că în viitorul acela eu predam în altă parte, renunțam la cameră și aflam ultima. Nu am mai continuat pregătirile de nuntă. Nu era vorba numai despre un pian.
Tortul l-am mâncat a doua zi, cu tata și două prietene. Când m-am mutat într-un spațiu al meu, primul lucru pe care l-am măsurat a fost locul de lângă fereastră. Pianul a încăput. La prima lecție, eleva mea m-a întrebat de ce zâmbesc înainte să cântăm. I-am spus că îmi place noua cameră.