Povestire fictivă. Personajele și întâmplările sunt inventate. Imagine realizată cu AI.
În fotografia din parc eram încă șase. Doru își ținea mâna pe burta mea, iar fetele se înghesuiau în jurul nostru. Cea mare îmi spusese să facem poza înainte să se schimbe totul. Am crezut că vorbea despre pătuț și despre nopțile în care bebelușul urma să plângă.
Ne crescuserăm cele patru fiice într-o casă aglomerată, cu pantofi mici pe hol și desene lipite pe frigider. Doru le iubea, dar repeta prea des că așteaptă și el un băiat. La mesele de familie, rudele îl băteau pe umăr și spuneau că trebuie să aibă cine să-i ducă numele mai departe.
După naștere, l-am urmărit cum îl lua pe copil în brațe. Îi tremurau degetele și am zâmbit, până când a spus că, în sfârșit, avea un moștenitor adevărat. Ușa salonului era întredeschisă. Cele patru fete veniseră cu bunica și auziseră. Cea mare a ascuns ceva în spatele rochiei.
L-am rugat pe Doru să-mi dea băiatul și să le privească pe toate. A încercat să explice că era doar o vorbă spusă la emoție. Fata de șapte ani l-a întrebat dacă ele fuseseră până atunci doar o încercare. Nimeni din cameră nu a mai găsit ceva potrivit de spus.
Lucrul ascuns era o păturică. Fetele o cumpăraseră din banii strânși vânzând brățări făcute de ele. Pe o felicitare scriseseră, cu litere diferite, că frățiorul va avea mereu patru surori. Nu se temeau că trebuie să împartă jucăriile. Se temeau că vor pierde locul pe care îl avuseseră lângă tatăl lor.
Doru s-a așezat pe scaun și le-a cerut să se apropie. Și-a cerut iertare fără să le spună că înțeleseseră greșit. A vorbit pe rând cu fiecare, iar în zilele următoare am oprit glumele despre singurul copil care contează. Unele rude s-au supărat. Fetele nu mai trebuiau să râdă ca să le fie adulților comod.
Nu s-a reparat totul în dimineața aceea. Doru a început să petreacă timp separat cu fiecare fiică și să asculte ce își dorește. A mers la repetițiile uneia, a învățat regulile jocului alteia și a rămas lângă cea mică până a adormit, fără să-i spună că acum este mare.
Mai târziu am făcut o fotografie cu toți șapte. Băiatul dormea în brațele surorii celei mari. Doru a vrut să scrie ceva sub poză, dar ea i-a întins telefonul și l-a rugat s-o lase pe ea. A scris numai atât: ai noștri, toți cinci.