Ileana dormea de aproape două săptămâni într-o anexă pe care proprietara magazinului i-o deschidea seara. Nu căuta să dispară și nu plecase să pedepsească pe nimeni. După o ceartă cu fiul cel mare, fusese împinsă să creadă că orice întoarcere în propria casă ar însemna o nouă umilință.
Alin a aflat treptat cum se ajunsese acolo. Marius preluase banii trimiși de fratele lui și îi spusese mamei că sunt pentru lucrările casei. Apoi începuse să o învinuiască pentru cheltuieli. Când ea întrebase de ce nu mai avea acces la lucrurile ei, discuția se terminase cu o geantă lăsată lângă poartă.
Mama nu îl sunase pe Alin de pe alt telefon fiindcă se temea să nu-i creeze probleme departe de casă. Marius se folosise de grija aceea. Îi spusese că fratele nu mai trimite și că ea trebuia să se descurce. Vânzătoarea îi dăduse de lucru câteva ore și un loc de dormit, fără să știe întreaga poveste.
Alin i-a pus haina pe umeri și a dus-o mai întâi într-un loc unde putea mânca și se putea odihni. Nu a cerut să-i arate imediat toate actele, nici nu a întors-o cu forța la poarta de care se temea. În seara aceea a ascultat-o până când n-a mai simțit nevoia să-și ceară scuze între fiecare două fraze.
A doua zi s-au întors cu o rudă în care Ileana avea încredere. În camera ei erau cutii, iar dulapul fusese mutat în șură. Marius a spus că nu crezuse că mama va lua lucrurile atât de în serios. Alin i-a cerut să nu mai vorbească despre ce crezuse, ci despre ce făcuse cu banii și cu telefonul ei.
Lămurirea transferurilor și recuperarea lucrurilor nu s-au încheiat într-o dimineață. Au fost căutate documente și cerut sprijin pentru pașii necesari. Ileana a ales temporar să locuiască la sora ei. Alin a renunțat la ideea de a repara totul printr-o ceartă spectaculoasă și s-a ocupat de ce putea fi făcut, unul câte unul.
Când s-a simțit în stare, mama a mers la magazin cu o tavă de plăcinte. Proprietara a spus că nu trebuia să aducă nimic. Ileana i-a răspuns că nu venise să plătească pâinea. Venise fiindcă acum putea intra pe ușa din față și rămâne la o cafea, fără să se uite dacă o vede cineva.
Borcanele aduse din misiune au ajuns, în sfârșit, pe un raft al mamei. În prima duminică liniștită, ea a făcut două cești și l-a întrebat pe Alin despre lunile în care lipsise. El a început să povestească. Pentru prima dată de la întoarcere, nu mai trebuia să caute printre răspunsuri ce nu i se spunea.
Povestire fictivă. Personajele și întâmplările sunt inventate. Imagine realizată cu AI.