Dan îi ceruse bani Corinei în numele meu, cu ani înainte. Îi spusese că îmi trebuiau pentru o urgență și o rugase să nu mă facă să mă simt umilită vorbind despre ei. Eu nu știam de împrumut. Când sora mea începuse să întrebe, el îi spusese că refuzam s-o mai văd fiindcă mă presa.
Mie îmi spunea povestea invers. Că sora mea ne socotea săraci și nu mai voia să ne amestece în viața ei. Fiecare tăcere de-a noastră îi făcuse explicația mai ușor de crezut. Nu se întâmplase într-o singură zi. Se strânseseră ani în care evitam să sun ca să nu mă doară răspunsul.
Cu o seară înainte o anunțasem că Dan se supărase din cauza călătoriei. Corina avea drum în zonă cu microbuzul gol și îmi spusese că, dacă voiam în continuare, putea veni să mă ia. Îi răspunsesem da. Nu apăruse printr-o minune exact când se rupea biletul. Era prima dată când nu-i ceream soțului să aprobe înțelegerea noastră.
Dan ne-a spus să discutăm în casă. Corina a arătat spre mine. — Tu hotărăști. Am urcat în microbuz. Nu voiam să-mi aflu cei șapte ani din gura aceluiași om care tocmai îmi distrusese biletul ca să-mi explice ce simțea sora mea.
La Iași am vorbit până târziu. Ne-am cerut iertare pentru lucrurile pe care le presupuseserăm fără să ne întrebăm direct. Unele tăceri fuseseră și ale noastre. Împrumutul l-am lămurit separat cu Dan, pe baza celor păstrate de Corina. Nu i-am luat eu datoria asupra mea ca preț pentru împăcare.
M-am întors după haine și după discuții pe care nu le mai puteam amâna. Problema nu mai era numai că Dan mințise despre bani. Hotărâse cine avea voie să mă iubească, apoi îmi ceruse să-l cred singura persoană rămasă de partea mea. Am ales să nu mai trăiesc așa.
Cu sora mea nu recuperam șapte ani într-un weekend. Uneori tăceam stânjenite, alteori râdeam prea tare. Am început cu lucruri mici: o fotografie trimisă dimineața, întrebarea dacă ajunsese bine din cursă, o masă la care nu mai presupuneam ce credea cealaltă.
Biletul rupt l-am lipit și l-am pus într-un caiet cu adrese. Nu-l mai puteam folosi la tren. Lângă el am scris numărul Corinei cu mâna mea. De atunci, când vreau să știu dacă mă vrea cineva aproape, îl întreb chiar pe omul acela.
Poveste de ficțiune. Personajele și întâmplările sunt inventate.