Camera nu arăta cine aprinsese focul. Arăta însă cine venise la stupină înainte ca vecinul să simtă mirosul de fum. Era camioneta unui om cu care Doru lucrase la amenajări. Am recunoscut portiera înlocuită, de altă culoare. Vecinul a păstrat înregistrarea pentru cei care cercetau incendiul. Eu n-am transformat bănuiala într-o sentință spusă în curte.
Fratele meu a susținut că omul venise să măsoare drumul pentru o posibilă lucrare. L-am întrebat cine îi dăduse voie. Nu aveam programată nicio măsurătoare și nu acceptasem oferta. Când am încercat să citesc din nou foile, Doru le-a tras spre el. I-am cerut să plece. Nu urma să discut vânzarea cât oamenii încă strângeau urmele focului.
Cercetările au legat vizita de mesaje și plăți despre care eu nu știam. Doru încasase un avans pentru o tranzacție pe care o prezentase drept sigură. Presase apoi un cunoscut să mă sperie și să-mi provoace o pagubă care să mă facă să renunț. Focul făcuse mult mai mult rău decât încercau ei să numească acum o simplă lecție.
Au urmat declarații și verificări. N-am primit într-o zi toți banii înapoi și nici toate răspunsurile. Dar oferta aceea n-a mai fost o chestiune de familie care trebuia ținută departe de străini. Am pus documentele la dispoziția celor care cercetau faptele și am refuzat întâlnirile în care eram rugată să-mi amintesc că Doru îmi era frate.
O parte dintre stupi au putut fi salvați. Pentru restul am avut nevoie de timp și de ajutorul altor apicultori. Un om mi-a adus echipament folosit, altul m-a ajutat să refac adăpostul. Am anunțat clienții că nu puteam onora toate comenzile și le-am înapoiat avansurile acolo unde fusese cazul. Nu voiam să-mi reconstruiesc munca pe promisiuni imposibile.
Mama mi-a spus că nu știa cum să ne mai cheme pe amândoi la aceeași masă. I-am răspuns că nu trebuia să organizeze masa aceea. Putea să-l iubească și să recunoască ce făcuse, fără să-mi ceară mie să semnez ceva ca să se termine rușinea. Nu i-a fost ușor să audă, dar a încetat să-mi vorbească despre prețul terenului.
În primăvara următoare am deschis iar poarta pentru primii clienți. Nu aveam producția de dinainte și încă plăteam lucruri. Pe un perete rămăsese o urmă neagră. N-am acoperit-o atunci. Aveam alte urgențe, iar faptul că se vedea ce se întâmplase nu mai era o rușine a mea.
Doru mi-a trimis un mesaj în care spunea că ar da orice să întoarcă noaptea aceea. N-am știut ce să-i răspund. Am pus telefonul deoparte și m-am dus să lucrez. Cenușa dispăruse din iarbă, dar terenul încă îmi aparținea. În dimineața aceea, asta era suficient ca să pot continua.
Poveste de ficțiune. Personajele și întâmplările sunt inventate.