Femeia ținea încă buchetul într-o mână și pantofii în cealaltă. «Mi-ai spus că avansul e plătit și că o treci pe numele nostru după nuntă.» Sorin a încercat s-o tragă deoparte. Ea s-a retras singură. Eu i-am arătat documentul de predare în service și mesajul în care soțul ei îmi ceruse banii pentru reparație.
Nu venisem să fac un spectacol la nunta lor, dar nici nu urma să aștept până a doua zi ca să-mi caut mașina. Am cerut cheile și lămurirea situației pe loc, cu sprijinul celor chemați să o consemneze. Am fotografiat starea în care o găsisem. Pe capotă erau urme pe care nu le avea când o lăsasem la atelier.
Sorin nu deținea service-ul. Lucra acolo și primise mașina mea când colegii lui erau plecați. Îmi trimisese un deviz pe care patronul nu-l văzuse, apoi îmi ceruse să fac plata într-un cont indicat de el. Încă nu trimisesem suma. Așteptasem să discut cu cineva despre cost, iar de aceea îmi spusese că ținea mașina pe loc.
Patronul a venit la restaurant după ce l-am sunat la numărul de pe documentul service-ului. Nu știa nimic despre nuntă sau despre presupusa vânzare. Sorin încerca acum să explice că voise numai să împrumute o mașină frumoasă și că urma s-o aducă înapoi. Mireasa l-a întrebat de ce îi spusese că era a lor. N-a mai avut un răspuns pentru ea.
Mașina a fost verificată separat. Problemele pentru care o dusesem inițial nu justificau povestea cu motorul imposibil de pornit. Au urmat discuții despre folosirea fără acord, despre documente și despre repararea pagubelor, pe care le-am păstrat consemnate. N-am acceptat o spălare gratuită drept închidere a întâmplării.
Mireasa mi-a scris după câteva zile. Se numea Adina. Nu-mi cerea să retrag nimic și nici să șterg dovezile. Voia să știe exact ce îi spusesem soțului ei și când. I-am trimis numai conversațiile mele și i-am spus că restul trebuia să-l lămurească ea cu el. Avea dreptul la fapte, fără să-i aleg eu viitorul.
Eu am recuperat mașina și, în timp, costurile stabilite pentru pagube. Pentru alte reparații am mers în altă parte. Când noul mecanic mi-a explicat ce găsise, l-am rugat să-mi arate. A făcut-o fără să râdă de întrebările mele și fără să-mi spună că o femeie nu trebuia să se bage în asemenea lucruri.
Platourile pentru ai mei le-a ridicat până la urmă fratele meu. Tata a ascultat povestea până la capăt și m-a întrebat dacă îmi adusesem cheile. Le-am pus pe masă. Pe breloc mai rămăsese o fundiță albă pe care nu o observasem în parcare. Am desfăcut-o și am aruncat-o înainte să ne așezăm la masă.
Poveste de ficțiune. Personajele și întâmplările sunt inventate.