Am rămas nemișcată câteva secunde, cu bucățica aceea neagră între degete.
Inima îmi bătea atât de tare, încât eram convinsă că îi voi trezi.
M-am uitat din nou la Vlad.
Sau cel puțin asta voia să cred.
Doamna Lidia avea ochii închiși, dar ceva la felul în care stătea întinsă mi-a atras atenția. Nu dormea ca un om beat. Nu avea respirația grea, nu era răvășită, nu părea deloc femeia care abia se ținuse pe picioare cu câteva ore înainte.
Ținea mâna dreaptă sub pernă.
Am băgat camera în buzunarul halatului și am făcut un pas înapoi.
Atunci Lidia a deschis ochii.
Privirile ni s-au întâlnit.
Pentru câteva secunde nu a spus nimic.
Apoi și-a dus degetul la buze.
Lidia s-a uitat spre Vlad.
—Ce înseamnă „nu aici”? Ce este camera asta?
Am scos dispozitivul din buzunar.
Fața ei s-a schimbat instantaneu.
Nu mai era femeia amețită de seara trecută.
—Mara, pune camera la loc și coboară.
Lidia și-a încleștat maxilarul.
—Dacă vrei să afli ce fel de om ai luat de soț, fă exact ce îți spun.
Am privit-o fără să înțeleg.
—Dumneavoastră ați pus-o?
Pe noptiera lui era telefonul.
Am simțit cum mi se înmoaie genunchii.
Am râs scurt, fără pic de veselie.
Pentru prima dată, am văzut frică pe chipul lui.
Tonul lui m-a făcut să tresar.
Nu-l mai auzisem vorbind așa cu ea.
M-am uitat de la unul la altul.
—Vreau să-mi spuneți acum ce se întâmplă.
Vlad și-a trecut mâinile prin păr.
—Camera nu era pentru tine.
Am simțit o clipă de ușurare.
A durat mai puțin de o secundă.
Vlad a privit-o pe mama lui.
Lidia și-a tras bluza peste umăr și s-a așezat pe marginea patului.
Dintr-odată părea cu zece ani mai bătrână.
—Pentru că fiul meu mă filmează de luni întregi.
În cameră s-a făcut liniște.
—Nu o asculta. Mama are probleme.
—Asta le spune tuturor. Că am început să uit. Că beau. Că fac scandal. Că nu mai sunt întreagă la cap.
—Atunci de ce ai pus camere?
Lidia s-a apropiat de mine.
—De aproape un an încearcă să mă facă să par incapabilă. În fața rudelor, a vecinilor, a medicilor. Am crezut că este doar ca să pună mâna pe casă.
—Dar acum două luni am găsit prima cameră.
S-a uitat la mine cu o expresie pe care n-o mai văzusem niciodată.
—Nu te băga în lucruri pe care nu le înțelegi.
În clipa aceea am înțeles că bărbatul din fața mea nu era același Vlad cu care mă trezisem timp de trei ani.
Sau poate că fusese mereu același.
Lidia mi-a făcut semn spre ușă.
În bucătărie, soacra mea a încuiat ușa.
Apoi a luat din spatele unui sertar o cheie mică.
În spatele casei era o magazie veche. O văzusem de zeci de ori, dar nu intrasem niciodată acolo.
Înăuntru mirosea a lemn ud și praf.
A mutat două cutii și a scos un laptop vechi.
—Aici am pus tot ce am găsit.
Pe ecran erau zeci de foldere.
Imaginea era din bucătărie.
—Bea. O să dormi mai bine.
După câteva minute, Lidia a început să vorbească neclar.
Apoi și-a lăsat capul pe masă.
Vlad s-a apropiat și a luat din buzunarul ei un set de chei.
În acesta, Vlad vorbea la telefon.
„Mai trebuie câteva episoade. Doctorul trebuie să creadă că nu mai poate avea grijă singură de ea.”
Am simțit că mi se face rău.
—Casa asta, terenul și apartamentul din Brașov sunt pe numele meu.
—Vlad mi-a spus că apartamentul este al lui.
Mi-am amintit instantaneu discuția noastră de acum câteva luni.
„După nuntă vindem apartamentul meu și ne luăm ceva mai mare.”
Lidia a deschis un alt fișier.
De data aceasta era filmat chiar dormitorul.
Camera pe care o țineam eu în buzunar.
Data înregistrării era de acum trei zile.
Lipea dispozitivul de rama oglinzii.
Mi s-a făcut pielea de găină.
Lidia a dat play mai departe.
După câteva secunde, Vlad a ieșit din cameră.
Femeia care mă avertizase înainte de nuntă.
„Ai grijă, Mara. În familia lui Vlad, mama lui nu cere loc. Îl ia.”
Pe filmare, mama mea s-a uitat direct spre cameră.
Apoi a scos ceva din geantă.