Am ieșit din camera de securitate atât de repede, încât Hector abia reuși să mă urmeze.
— Domnule Alexandru, poate ar fi mai bine să…
Dacă intram în sufragerie în starea în care mă aflam, riscam să transform totul într-un scandal în fața fetelor.
— Tu rămâi aproape. Dar nu intervii decât dacă cineva este în pericol.
Când am intrat în sufragerie, Renata era cu spatele la mine.
— Și dacă mai spui vreodată fetelor ceva despre mine…
Vocea mea o făcu să încremenească.
Valeria fu prima care mă văzu.
Pentru câteva secunde, fața ei nu reuși să găsească expresia potrivită.
— Ce faci aici? Credeam că…
Își lipi fața de gâtul meu.
— Credeai că sunt în Canada? am întrebat.
Renata se uită spre Marisol.
Și atunci am văzut cum construia deja următoarea minciună.
— Alexandru, slavă Domnului că ai venit. Marisol tocmai…
Am luat iepurașul de pe canapea și i l-am dat Sofiei.
Apoi m-am așezat în genunchi în fața fetelor.
— Mergeți cu Hector câteva minute.
Întrebarea aceea m-a durut mai mult decât orice spusese Renata.
Fiica mea nu mă întrebase dacă eu vin.
Pentru că atunci când eu nu eram acolo, ea devenise persoana lângă care se simțeau în siguranță.
— Da — am spus. — Marisol vine cu voi.
— Nu. Eu trebuia să observ.
După ce fetele ieșiră, Renata își încrucișă brațele.
— Deci asta a fost? O capcană?
— M-ai spionat în propria mea casă?
Pentru prima dată, expresia i se schimbă complet.
— Nu poți să anulezi o nuntă pentru că le-am certat pe fete.
— Nu pentru asta o anulez.
— Pentru cerceii care „au dispărut”.
Cu o zi înainte, după acuzațiile ei, îi cerusem lui Hector să verifice imaginile din zonele comune din perioadele în care Renata susținea că dispăruseră lucruri.
Nu găsise nimic legat de Marisol.
Pe o filmare, Renata cobora cu o cutie mică de bijuterii în mână.
Pe alta, scotea bancnote din propriul sertar și le muta într-o geantă.
Îl luase chiar ea din baie și îl pusese într-o valiză.
— Tu ai făcut să „dispară” lucrurile.
— Dovedește că ai mințit.
— Pentru că încercam să te fac să vezi ce fel de femeie este!
Asta am aflat în următoarea oră.
Hector verificase accesările sistemului de securitate din ultimele luni.
Renata întrebase în repetate rânduri ce camere existau și unde erau amplasate.
Știa de camerele exterioare.
Nu știa însă că modernizarea adăugase unele discrete în zonele comune.
Crezuse că poate controla povestea.
Marisol mi-a explicat apoi restul.
Renata începuse cu remarci mici.
Le spunea fetelor că sunt răsfățate.
Că tatăl lor va avea în curând „o familie adevărată”.
Că jucăriile mamei lor moarte nu puteau rămâne pentru totdeauna prin casă.
Valeria încercase de două ori să-mi vorbească.
Prima dată eram într-o conferință video.
A doua oară plecam spre aeroport.
— Vorbim când mă întorc, iubito.
Am simțit o rușine greu de descris.
— De ce nu mi-ai spus tu? am întrebat-o pe Marisol.
— Acum două luni. V-am spus că fetele se schimbă când dumneavoastră plecați.
— Probabil încă se adaptează la ideea că mă recăsătoresc.
— După aceea, domnișoara Renata mi-a spus că, dacă încerc să vă întorc împotriva ei, mă va acuza că fur.
În seara aceea, Renata nu a mai rămas în casă.
I-am spus simplu că logodna s-a încheiat și că, pentru orice bun personal sau aspect practic rămas de rezolvat, vom proceda calm și documentat.
Renata a încercat să plângă.
Apoi să mă învinovățească.
Apoi să-mi spună că Marisol mă manipula.
Când nimic nu funcționă, deveni rece.
— Dar nu pentru că te-am lăsat să pleci.
Adevărata conversație a venit mai târziu.
Am intrat în camera Valeriei.
Sofia era și ea acolo, cu iepurașul în brațe.
M-am așezat pe podea în fața lor.
— Vreau să vă cer iertare.
— Renata nu se mai întoarce?
— Nu va mai locui aici și nu va mai avea grijă de voi.
— Pentru că v-a tratat într-un mod în care niciun adult nu are voie să vă trateze. Și pentru că eu trebuia să observ mai repede.
Valeria își coborî privirea.
— Am încercat să-ți spun.
Cuvintele acelea m-au lovit.
— Și nu există nicio scuză pentru asta.
Nu le-am promis că nu voi mai munci.
Nu le-am promis că voi fi acasă în fiecare minut.
Le-am promis ceva ce puteam respecta.