Am ieșit pe poartă fără să mă uit înapoi.
În spatele meu s-a făcut o liniște ciudată.
Apoi am auzit vocea lui Marius.
— Irina! Întoarce-te imediat!
După câteva secunde, un taxi a oprit în fața casei.
Șoferul mi-a deschis portiera.
— Bună ziua. Dumneavoastră ați comandat?
Am urcat fără să mai privesc spre curte.
În oglinda mașinii l-am văzut pe Marius ieșind în stradă cu șorțul încă în mână.
Era convins că mă voi întoarce peste cinci minute.
— Unde mergem? m-a întrebat șoferul.
Am rămas câteva clipe pe gânduri.
— La hotelul de lângă parc.
La hotel mi-am închis telefonul.
Am comandat o supă și o salată.
M-am trezit după aproape cinci ore.
Nu-mi mai aminteam când dormisem ultima dată atât de adânc.
Când am deschis telefonul…
aveam douăzeci și șapte de apeluri pierdute.
“Irina… îmi pare rău. Abia azi mi-am dat seama cât muncești.”
petrecerea se terminase altfel decât își imaginase Marius.
Salatele rămăseseră neterminate.
Nimeni nu știa unde sunt farfuriile, tacâmurile sau sosurile.
— Băi… noi chiar n-am fost în stare să punem singuri o masă?
Dar nimeni nu mai râsese.
Alina fusese prima care se ridicase.
Mi se pare că Irina avea dreptate.
Apoi plecaseră și ceilalți.
Grătarul se terminase înainte să apuce să înceapă.
Seara târziu, cineva a bătut încet la ușa camerei mele.
Avea aceeași șapcă, dar nu mai avea zâmbetul de dimineață.
Ar fi trebuit să înțeleg de ani de zile.
S-a așezat pe marginea scaunului.
— Știi ce m-a lovit cel mai tare?
— Că după ce ai plecat… nici eu n-am fost în stare să găsesc jumătate din lucrurile din bucătărie.
Și atunci mi-am dat seama că trăiesc într-o casă pe care doar tu o ții în picioare.
Pentru toți anii în care am crezut că este normal să faci totul singură.
— Eu nu aveam nevoie de scuze.
Aveam nevoie de un partener.
În weekendul următor am făcut din nou grătar.
Numai că de data aceasta…
Iar Alina m-a prins de mână și m-a tras pe șezlong.
Ca să nu uit niciodată ziua în care era să-mi pierd soția din cauza propriei nepăsări.
În după-amiaza aceea am băut prima cafea caldă până la capăt.
Fără să mă ridic nici măcar o dată de pe scaun.
Și am înțeles că uneori o femeie nu pleacă fiindcă nu mai iubește.
Pleacă doar ca să-i amintească celui de lângă ea că iubirea nu înseamnă să cari singură toată casa în spate.