Nu pentru că i se părea amuzant.
Era râsul acela scurt și nervos al unui om care tocmai auzise ceva ce refuza să creadă.
— Cum adică apartamentul nu e al meu?
Mariana își reveni prima.
— Radu, nu o asculta. E însărcinată, e obosită, hormonii…
— Nu terminați propoziția.
M-am dus în birou și m-am întors cu un dosar.
L-am pus pe masă, lângă farfuriile cu paste.
— Dacă tot vreți să aflați adevărul, hai să-l aflați până la capăt.
Prima pagină era actul de proprietate.
— Apartamentul este al tău?
Apartamentul fusese cumpărat de mine cu trei ani înainte să-l cunosc pe Radu.
Și, mai ales, nu exista nicio rată pe care el să o fi plătit vreodată.
În fiecare lună, Radu punea o sumă într-un cont comun și presupusese singur că o parte din bani mergea către locuință.
În realitate, contribuția lui acoperea întreținerea, utilitățile și o parte dintre cheltuielile noastre.
— Atunci de unde ai avut bani pentru un asemenea apartament?
— Mi-ai spus că înainte să ne căsătorim lucrai în marketing.
— Din marketing ți-ai cumpărat apartamentul ăsta?
— Nu eram doar angajată, Radu.
Pentru prima dată, Mariana nu mai avea nimic de comentat.
Cu doisprezece ani înainte, împreună cu o fostă colegă, înființasem o companie care dezvoltase programe informatice pentru hoteluri și pensiuni.
Pornisem cu foarte puțini bani.
La început lucrasem dintr-un apartament mic, cu două laptopuri și o masă cumpărată la mâna a doua.
Apoi lucrurile crescuseră.
După opt ani, un grup internațional cumpărase compania.
Eu îmi vândusem participația.
Radu știa că avusesem o firmă.
Știa și că aveam niște investiții.
Doar că nu mă întrebase niciodată cât.
Probabil nici nu-l interesase.
În mintea lui, în clipa în care rămăsesem acasă în timpul sarcinii, devenisem femeia întreținută de el.
— Câți bani ai? întrebă Mariana.
— Dacă ai putut cumpăra apartamentul… cât ai?
— Asta e problema, doamnă Mariana. În urmă cu zece minute mă considerați o povară pentru fiul dumneavoastră. Acum prima întrebare este câți bani am.
— Pentru că nu te-am mințit niciodată. Pur și simplu nu ți-am prezentat extrasul meu de cont înainte să ne căsătorim.
— Și eu sunt soția ta. Dar asta nu te-a împiedicat să-mi spui că poți găsi alte zece.
Am deschis din nou dosarul.
— Acum ajungem la cealaltă problemă.
— Banii pe care îi administrați pentru „viitorul nostru”.
Radu se uită la mama lui.
Cu aproape două luni înainte începusem să-mi pun întrebări.
Mariana cheltuia dintr-odată mult mai mult decât înainte.
În același timp, Radu continua să-i vireze aproape tot salariul, convins că mama lui economisea și investea pentru familie.
Iar ceea ce descoperisem era mai rău decât bănuisem.
Am scos câteva foi din dosar.
— În ultimele douăzeci și două de luni, o mare parte din banii pe care i-ai trimis mamei tale au ajuns la Cătălin.
Radu se întoarse spre ea.
Mariana își strânse buzele.
— A avut nevoie de ajutor.
— Își construiește casa. Știi cât de scumpe sunt toate acum.
Radu rămase cu gura întredeschisă.
— Tu îi plătești casa lui Cătălin din salariul meu?
— L-am ajutat cu terenul. Cu niște materiale. Cu constructorii…
— Și cu mobila, am adăugat eu.
Radu se întoarse spre mine.
— Nu țin socoteala la fiecare leu între frați.
— Eu muncesc pentru banii ăia! Normal că vreau să știu!
— Și el este copilul meu!
Am privit scena fără să intervin.
Cu zece minute înainte, aceeași femeie îmi explica faptul că eu nu aveam dreptul să pun la îndoială felul în care erau cheltuiți banii.
Acum propriul ei fiu îi cerea aceleași explicații.
Radu își trecu mâna prin păr.
— Mi-ai spus că investești banii.
— Îi investesc în familie.
— Și eu am copil pe drum!
Pentru prima dată în seara aceea, furia lui nu mai era îndreptată spre mine.
Aproape că mi s-a făcut milă de el.
„Soții pot să-mi găsesc câte vreau. Mamă am una singură.”
— Doamnă Mariana, cred că este timpul să plecați.
— V-ați adus sacoșele. Luați-le și mergeți acasă.
— Radu, auzi cum vorbește cu mine?
— Mamă… cred că ar fi mai bine să pleci în seara asta.
Mariana rămase nemișcată.
— Nu, am spus eu. Eu vă rog să plecați din casa mea.
S-a uitat la mine cu o furie pe care n-a mai încercat s-o ascundă.
— Tocmai ați văzut actele.
Înainte să iasă, s-a întors spre fiul ei.
— O să regreți că ai ales-o pe ea în locul mamei tale.
— Nu despre asta este vorba.
— Ba exact despre asta este!