— Aveți o limită de buget? am întrebat.
— Iar dacă trebuie schimbat un furnizor?
— Dacă rămâneți în buget și puteți justifica decizia, da.
Probabil expresia mea l-a făcut să se oprească.
— Doar că nu sunt obișnuită.
— Să mi se ceară să hotărăsc.
Nicolae n-a făcut niciun comentariu.
— Atunci va trebui să vă obișnuiți.
În primele zile am muncit mai mult decât mă așteptasem.
Dar nu spălam podele și nu călcam cămăși.
Am comparat facturile cu contractele.
Am descoperit că aceeași firmă factura de luni întregi două servicii care se suprapuneau.
Am cerut trei oferte noi.
Am renegociat contractul.
Când i-am arătat lui Nicolae calculele, s-a uitat peste ele.
— Dacă păstrăm actualul volum, da.
Nici „bravo pentru o femeie”.
Nici „cine te-a învățat?”.
Și fusese evaluată ca muncă.
În a șasea zi m-a sunat Marius.
— Mariana, hai să terminăm prostia asta.
— Cât ai de gând să mă pedepsești pentru o glumă?
M-am uitat la laptopul deschis în fața mea.
— Tu chiar crezi că ai devenit femeie de carieră într-o săptămână?
În trecut, replica aceea m-ar fi făcut să mă îndoiesc de mine.
Acum aveam în față niște cifre care nu țineau cont de părerea lui Marius.
— Eu știu. Peste două săptămâni o să te saturi.
— Atunci vorbim peste două săptămâni.
„A venit femeia la curățenie și nu știe unde sunt produsele.”
„Unde sunt fețele de masă?”
„Cu cine vorbeai pentru grădină?”
„Care era firma care făcea revizia centralei?”
După câteva zile m-am oprit.
Într-o seară m-a sunat nervos.
— Nu poți să-mi răspunzi la o întrebare simplă?
— Atunci ar fi trebuit să știi și tu cum funcționează.
— Fără mine n-ai avea casa aia.
Camera în care locuiam temporar era mică.
— Casa este a ta, Marius.
— Majoritatea banilor sunt ai tăi. Proprietățile sunt ale tale. Viața aia a fost construită în jurul lucrurilor tale.
— Tocmai de aceea trebuie să aflu dacă pot avea una care să fie și a mea.
Pentru prima dată n-a mai avut răspuns.
Nicolae nu devenise prietenul meu cel mai bun.
Nu stăteam seara povestindu-ne viețile.
Avea propriile probleme și propriul program.
Uneori ne certam pe bugete.
O dată am vrut să înlocuiesc un furnizor și mi-a spus că argumentele mele nu sunt suficiente.
Două zile mai târziu am revenit cu comparația completă.
Mi-am dat seama cât de mult îmi lipsise asta.
Să mi se spună nu pentru că argumentul meu nu era suficient.
Nu pentru că eram soția cuiva.
În a doua lună, coordonatoarea programului a venit pentru evaluarea intermediară.
— După ce terminați programul, vrem să discutăm despre un post permanent.
Am crezut că n-am auzit bine.
— Administrare financiară și operațională pentru mai multe proprietăți din portofoliul nostru.
În seara aceea l-am sunat pe Marius.
Pentru că trebuia să-i spun ce urma.
— Am primit o ofertă de muncă.
— Pentru banii ăștia vrei să arunci o căsnicie?
— Nu pentru salariu plec.
— Salariul doar mi-a demonstrat că munca pentru care tu râdeai de mine valorează ceva.
— Mariana, nu poți compara salariul ăla cu viața pe care o ai cu mine.
— Compar cine sunt în cele două vieți.
M-am uitat prin ușa biroului.
Nicolae era la celălalt capăt al holului, vorbind la telefon despre o reparație.
— Atunci de ce faci asta?
Pentru Marius era mai ușor să creadă că exista un alt bărbat decât să creadă că eu puteam pleca pur și simplu pentru mine.
— Pentru că nu mai vreau să fiu soția despre care povestești la grătar că lucrează gratis.
La sfârșitul celor trei luni m-am întors lângă București.
Mi-am închiriat un apartament mic.
Marius a venit să mă vadă.
S-a uitat prin sufragerie.
— Ai venit să discutăm despre divorț?
Deasupra era contractul meu de muncă.
— Cum poți renunța la tot pentru atât?
Am luat contractul din mâna lui.
— Pentru că tu încă te uiți la sumă.
Nici nu s-a transformat Marius peste noapte într-un alt om.
Am început procedurile de separare și fiecare a rămas cu lucrurile pe care legea și actele le stabileau.
Nicolae nu s-a îndrăgostit de mine.