Am rămas cu mâna pe paharul de whisky.
Emily se uită instinctiv spre ușă.
— Am auzit-o pe doamna Lauren vorbind la telefon.
— Emily, dacă este vorba despre vreo ceartă sau despre ceva ce a spus despre tine…
— Era despre dumneavoastră.
Emily scoase telefonul din buzunar.
— Am înregistrat ultimele câteva secunde. Știu că nu trebuia, dar m-am speriat.
Vocea lui Lauren se auzi slab:
— …nu mai pot aștepta luni întregi. Doctorul deja crede că are probleme de memorie. Dacă se întâmplă ceva în somn, la vârsta lui nimeni nu va pune prea multe întrebări.
Simțeam cum îmi bate inima.
Totuși, o parte din mine refuza să creadă.
Îi cumpărasem mașina pe care o conducea. O trecusem beneficiară pe anumite conturi. Îi spusesem lucruri pe care nu le mai spusesem nimănui de la moartea lui Mary.
— Poate ai înțeles greșit.
— Dar nu este singurul lucru.
— În ultimele două luni, doamna Lauren mi-a spus să nu vă mai pregătesc eu ceaiul de seară. A insistat să-l facă ea.
Lauren îmi aducea în fiecare seară o cană înainte de culcare.
În ultima vreme dormeam zece, uneori douăsprezece ore.
Medicul meu spusese că probabil era vârsta sau tensiunea.
— În seara asta, continuă Emily, am văzut-o punând ceva în cana dumneavoastră.
— Nu semăna cu niciunul dintre flacoanele pe care le țineți în bucătărie.
Tăcerea din birou deveni apăsătoare.
Apoi se auziră pași pe hol.
Emily își ascunse telefonul.
Lauren purta halatul alb de mătase și ținea în mână o tavă.
— Emily? întrebă ea. Ce faci aici la ora asta?
— M-a rugat să caut un dosar, am spus.
Nu știu de unde mi-a venit minciuna.
— Mi-am amintit de niște documente.
Privirea ei trecu de la mine la Emily.
— Atunci sper că le-ai găsit.
— Bea cât e cald, dragule.
Am dus-o aproape de gură.
Lauren nu-și lua ochii de la mine.
Atunci am tușit intenționat și am vărsat puțin pe cămașă.
În baie, am turnat o parte din lichid într-un recipient steril pe care îl aveam într-un dulap pentru analize.
Când m-am întors, Lauren zâmbea din nou.
În noaptea aceea m-am prefăcut că dorm.
Lauren a stat lângă mine aproape douăzeci de minute.
Am auzit ușa dormitorului.
După câteva minute am coborât și am găsit-o pe Emily în spălătorie.
— Mâine dimineață îl duci la un laborator privat.
I-am dat bani și numărul avocatului meu.
— Și dacă mi se întâmplă ceva, îl suni pe el. Nu pe Lauren.
— Domnule George, trebuie să plecați din casă.
Pentru că în acel moment înțelesesem ceva.
Dacă plecam fără dovezi, Lauren putea susține că un bătrân confuz își acuza soția fără motiv.
Trebuia să aflu adevărul.
A doua zi am sunat-o pe Sarah.
Nu mai vorbiserăm normal de luni întregi.
Apoi vocea ei se schimbă imediat.
Nu m-a întrebat de ce nu o ascultasem.
Nu mi-a spus „ți-am zis eu”.
Doar a întrebat unde sunt.
Ne-am întâlnit cu ea, cu Mike și cu avocatul meu într-un cabinet privat.
Le-am arătat înregistrarea.
Mike se ridică atât de repede încât răsturnă scaunul.
— Și eu, i-am spus. Dar mai întâi vreau rezultatul laboratorului.
În lichid fusese identificată o substanță sedativă care nu apărea pe lista medicamentelor prescrise mie.
Avocatul nu mă lăsă să mă întorc singur acasă.
Iar atunci am aflat ceva și mai grav.
Cu două săptămâni înainte, Lauren programase o întâlnire cu un avocat specializat în administrarea patrimoniilor.
Încercase să pregătească documente prin care să primească un control mult mai mare asupra bunurilor mele dacă eram declarat incapabil să-mi gestionez singur afacerile.
Dintr-odată, glumele despre memoria mea nu mai păreau glume.
Bătrânul George devenea confuz.
Bătrânul George dormea prea mult.
Bătrânul George nu mai putea lua singur decizii.
În acea seară m-am întors acasă însoțit.
Lauren ne aștepta în sufragerie.
Când îi văzu pe Sarah, Mike, avocat și doi polițiști, zâmbetul îi dispăru.
— George, ce înseamnă asta?
Am pus recipientul sigilat pe masă.
— Înseamnă că, în seara asta, ceaiul îl prepar eu.
Când Lauren o văzu, expresia i se schimbă.
— Da, spuse Emily. Eu am auzit conversația.
Lauren încercă să spună că era o neînțelegere.
Că discuta despre altcineva.
Că medicamentul fusese pus din greșeală.
Apoi polițiștii îi cerură telefonul.
Investigația care a urmat a durat luni.
Bărbatul cu care vorbise era cineva pe care îl prezentase drept consultant financiar. Ancheta a scos la iveală mesaje, transferuri și discuții despre averea mea.