Matei s-a uitat la mine, iar eu n-am spus nimic. Corina s-a grăbit să răspundă:
— Elena nu voia să mănânce.
— Ba da, am spus calm. Voiam.
Pentru prima dată în acea seară, Radu și-a ridicat privirea. Matei a tras un scaun lângă mine și s-a întors spre ceilalți.
— Acum 25 de ani eram un puști de 17 ani care dormea prin gări. Într-o seară am intrat în spatele localului unde lucra doamna Marinescu și am căutat mâncare în gunoi. Ea m-a prins. În loc să cheme poliția, mi-a pus o farfurie în față.
Apoi le-a povestit ce nici Radu nu știa. Elena îl ajutase să-și găsească o cameră, îi dăduse de lucru în bucătărie și îl învățase să gătească. Când Matei și-a deschis primul restaurant, ani mai târziu, nu reușea să obțină suficienți bani. Elena îi împrumutase toate economiile ei.
— Și încă ceva, a spus Matei. Trei dintre preparatele pentru care restaurantul acesta a devenit cunoscut sunt făcute după rețetele ei.
Corina a rămas fără cuvinte. Tatăl ei și-a lăsat telefonul jos. Dar surpriza cea mai mare abia urma. Matei mi-a mulțumit public și a explicat că, atunci când afacerea lui crescuse, îmi oferise o mică participație în firmă. Eu o păstrasem în toți acești ani. Apartamentul modest și rochia veche nu însemnau că eram săracă. Pur și simplu nu simțisem niciodată nevoia să arăt ce aveam.
Radu devenise alb la față. Atunci am scos din geantă un plic. Înăuntru erau documentele pentru 50.000 de euro pe care intenționasem să i-i ofer lui și Corinei pentru avansul unei case. Acesta fusese adevăratul motiv pentru care acceptasem invitația la cină.
— Voiam să vă fac o surpriză, i-am spus. Dar în seara asta mi-ai spus să-mi cunosc locul. Acum îl cunosc.
Am rupt foaia pe care notasem detaliile transferului. Banii nu au ajuns la ei. Câteva săptămâni mai târziu am deschis în schimb un cont de economii pentru Mara, la care părinții ei nu puteau avea acces direct. Nu voiam ca nepoata mea să plătească pentru greșelile adulților.
Radu a venit singur la mine după câteva zile. A plâns și și-a cerut iertare. Nu l-am iertat imediat. I-am spus că o scuză nu șterge cuvintele spuse atunci când crezi că persoana din fața ta nu-ți mai este folositoare. Relația noastră s-a reparat încet, mai ales pentru Mara, dar nu a mai fost niciodată la fel.
Iar în seara aceea, Matei mi-a adus personal o farfurie cu preparatul pe care îl învățasem cu zeci de ani în urmă. A pus-o în fața mea și a zâmbit.
— Doamna Marinescu, locul dumneavoastră a fost întotdeauna la masa asta.
De data aceea, am mâncat până la ultima îmbucătură.