Doamna Geta a rămas nemișcată câteva secunde.
— Tu chiar crezi că poți să-mi dai ordine?
Cred doar că niciun om nu are voie să intre în casa altuia fără să întrebe.
Chiar dacă este mama soțului meu.
— Casa altuia? E casa băiatului meu!
Am clătinat încet din cap.
Și, în acte, contractul este pe numele meu.
Eu vorbesc cu proprietarul.
Eu răspund pentru tot ce este aici.
Pentru prima dată i-am văzut nesiguranța în privire.
A făcut un pas spre bucătărie.
— Cristina, nu exagera. Mi-am făcut cheia doar pentru situații de urgență.
— Și urgența de astăzi care a fost?
— Ați intrat în dormitorul nostru fără să bateți la ușă.
Fără să știți dacă eram singură.
Sau dacă pur și simplu voiam să nu văd pe nimeni.
— Tocmai familia trebuie să respecte prima limitele.
S-a lăsat o liniște apăsătoare.
Apoi a schimbat imediat subiectul.
— Și cu apartamentul ce faceți?
Chiar vreți să plecați la Constanța?
Am zâmbit pentru prima dată.
— V-am găsit apartament sub mine!
— Exact asta este problema.
Dumneavoastră ne-ați găsit apartament.
Dumneavoastră ați hotărât unde să locuim.
Dumneavoastră ați făcut planuri pentru viața noastră.
Dar nu ne-ați întrebat niciodată dacă noi ne dorim asta.
— Știți ce mi-am dorit eu în ultimii cinci ani?
Să deschid dimineața geamul și să simt mirosul mării.
Nu să deschid ușa și să vă găsesc în sufragerie.
A băgat mâna încet în geantă.
A privit-o câteva secunde.
Dar înainte să iasă din bucătărie s-a întors.
— Andrei n-o să fie de acord cu tine.
Doar am închis ușa în urma ei.
Abia atunci mi-au început să-mi tremure mâinile.
Am luat cheia de pe masă și am privit-o câteva clipe.
Era doar o bucată de metal.
Dar în spatele ei stăteau cinci ani în care cineva putuse intra oricând în viața noastră.
Seara, când Andrei a venit acasă, a observat imediat cheia.
— Cheia pe care mama ta și-a făcut-o fără să ne spună.
— Da… mi-a spus acum câțiva ani că și-a făcut una în caz de urgență.
Am crezut că n-o va folosi niciodată.
M-a durut mai mult răspunsul lui decât cheia.
— Și nu te-ai gândit să-mi spui?
— Mi-a fost teamă că o să vă certați.
— Și, ca să nu vă certați voi doi, ai preferat să nu știu eu că cineva poate intra oricând în casa noastră?
N-a încercat să se apere.
M-am purtat ca un băiat care voia să-și împace mama.
S-a ridicat, a luat cheia de pe masă și a pus-o în palma mea.
Apartamentul de sub mama nu-l mai vreau.
Dacă încă îți dorești marea…
Am simțit pentru prima dată în ziua aceea că nu mai luptam singură.
A doua zi am schimbat yala.
Iar câteva luni mai târziu, am semnat actele pentru un apartament mic, la câteva străzi de plajă.
Nu avea vedere spectaculoasă.
Dar avea un lucru pe care niciun alt apartament nu ni-l oferise vreodată.
Cheia lui exista într-un singur exemplar pentru fiecare dintre noi.
Și nimeni nu mai putea intra fără să sune la ușă.