Alexandru a încremenit în prag. Pentru o fracțiune de secundă, mintea i-a refuzat realitatea. Apoi a alergat.
Când a intrat în bucătărie, scena i-a tăiat respirația. Mama lui era trasă de braț, cu lacrimi pe obraji, iar Valentina avea mâna ridicată, cu fața schimonosită de furie.
— Ce faci?! — a urlat Alexandru.
Valentina a încremenit. Culoarea i s-a scurs din obraji.
— Alexandru… eu… nu e ce crezi…
— Dă-i drumul! ACUM! — vocea lui a zguduit pereții.
Valentina i-a dat drumul brusc. Clara s-a prăbușit pe un scaun, tremurând.
Alexandru s-a dus direct la mama lui. A văzut urmele unghiilor pe braț, vânătaia care începea să se contureze.
— Mamă… — i-a spus încet. — De ce n-ai spus nimic?
Clara a izbucnit în plâns.
— Am tăcut… pentru tine, mamă. Să fii fericit.
Atunci, ceva s-a rupt definitiv în el.
Alexandru s-a ridicat și s-a întors spre Valentina. Nu mai era furie. Era ceva mult mai rece.
— Alexandru, te rog, a fost o neînțelegere… era nervoasă, a spart paharul…
— Dar nunta… invitațiile… — a bâiguit ea.
— Nunta e anulată. Azi. Și dacă mai ridici vreodată mâna la cineva, te asigur că răspunzi în fața legii.
Valentina a încercat să spună ceva, dar privirea lui nu-i mai lăsa loc de negociere. A plecat trântind ușa.
Alexandru s-a așezat lângă mama lui, i-a luat mâinile aspre între ale lui.
— De azi înainte, nimeni nu te mai umilește. Niciodată.
Au trecut luni. Alexandru a vândut vila. S-au mutat într-o casă simplă, luminoasă, cu flori în curte. Tanti Clara gătea din nou, nu din obligație, ci din bucurie. Râdea mai mult.
Într-o dimineață, Alexandru a prins-o privind pe fereastră.
— La ce te gândești, mamă?
— Că bogăția nu stă în marmură și pahare scumpe. Ci în liniște.
Alexandru a zâmbit. În sfârșit, înțelegea și el.