Avea o geantă mare de voiaj într-o mână și un rucsac în cealaltă.
— Bună seara, spuse el, oprindu-se când mă văzu.
Octavian nu părea surprins.
Tânărul își mută privirea spre unchiul lui.
— Păi… unchiul Octavian mi-a spus că pot veni.
Am simțit cum furia de mai devreme se transforma într-un calm rece.
— Exact despre asta vorbeam. Băiatul și-a adus lucrurile, mâine mergem acolo și terminăm cu circul.
Matei ridică ușor geanta.
— Eu am înțeles că e stabilit.
— Clara, hai să nu facem o scenă în fața lui.
— Nu fac nicio scenă. Te întreb dacă i-ai spus că se poate muta într-o casă care nu este a ta.
— Asta nu răspunde la întrebare.
— Da. I-am spus că poate sta acolo o perioadă.
Matei părea din ce în ce mai incomod.
— Dacă e vreo problemă, eu pot…
— Tu stai puțin, i-am spus. Problema nu ești numai tu.
Pentru prima dată, ezită.
Am luat documentul din plic și l-am pus pe masă.
— Pentru că acum înțeleg de ce am primit asta.
Cu două săptămâni înainte, cerusem instalarea unui sistem simplu de securitate la casa de vacanță. Firma îmi trimisese raportul tehnic și istoricul alertelor generate în perioada de testare.
În acea dimineață venise și confirmarea finală.
Dar printre informații apărea ceva ce nu mă așteptasem să văd.
Acces în curte într-o zi în care eu nu fusesem acolo.
— Ați fost la casă, am spus.
— Ați fost acolo săptămâna trecută.
Matei se uită nedumerit la ei.
Privirea lui Octavian se schimbă.
În raport era menționată o intervenție observată în zona intrării.
Când sunasem firma înainte să vin acasă, aflasem că în imaginile de verificare se vedeau Adela și Octavian venind cu o ruletă, câteva cutii și o yală nouă.
Nu discutau despre posibilitatea ca Matei să locuiască acolo.
Ei deja se comportau ca și cum eu acceptasem.
Matei lăsă încet geanta jos.
— Bunico, tu mi-ai spus că mătușa Clara știe.
Adela se întoarse spre el.
— Știe acum. Nu mai contează.
— Cheia casei mele. Acum.
— Și eu sunt proprietara casei.
— După tot ce am făcut pentru voi?
— Nu discutăm despre ce ai făcut pentru noi. Discutăm despre faptul că ai intrat într-o proprietate care nu-ți aparține și ai început să pregătești mutarea altcuiva fără acordul meu.
— Altcuiva? Este nepotul nostru!
— Al vostru. Nu proprietarul casei mele.
Octavian lovi ușor cu palma masa.
— Retrag toate persoanele care au avut acces la sistem și mâine schimb butucul.
Adela deveni roșie la față.
Apoi m-am uitat la Octavian.
— Iar tu îți faci o geantă.
— Nu te dau afară din viața mea în seara asta. Dar vreau să pleci câteva zile.
— Nu pentru că ai vrut să-ți ajuți nepotul.
— Pentru că ai intrat în proprietatea mea pe ascuns, ai făcut planuri acolo și apoi ai stat în bucătăria asta și mi-ai spus că „voiai să discutăm”.
Era o decizie luată fără mine.
Octavian și-a trecut mâna peste față.
Adela se întoarse indignată.
— Exact asta este problema voastră. Când trebuie luată o decizie, sunteți o echipă. Când apar consecințele, fiecare spune că celălalt a avut ideea.
Matei era încă lângă ușă.
Părea că ar fi vrut să dispară.
— Ți-au spus că îți voi trece și o parte din casă?
— Bunica a zis că… în timp, poate.
Am închis ochii o secundă.
Deci ajunseseră și acolo.
— Matei, uită-te la mine.
— Nu-ți voi trece nicio cotă din casă.
— Și nu te vei muta acolo.
Matei se întoarse spre ea.
Era prima dată când îl auzeam vorbindu-i astfel.
— Nu trebuia să-mi spui că e stabilit dacă nu era.
— Eu încerc să-ți asigur un viitor!
— Atunci trebuia să mă întrebi și pe mine ce vreau.
Replica lui m-a surprins.
— Nu pleci nicăieri! spuse Adela.
— Îmi pare rău, mătușă Clara. Eu chiar am crezut că ești de acord.
Nu știam dacă era complet adevărat.
Dar, în acel moment, am ales să-l cred.
Adela și-a luat poșeta de pe masă.
Înainte să iasă, puse cheia în fața mea.
— O să regreți. Familia nu uită asemenea lucruri.
Ușa s-a închis în urma ei.
Am rămas singură cu Octavian.
Pentru prima dată în toată seara, nu mai avea pe cine să lase să vorbească în locul lui.
— N-am vrut să te rănesc.
— Dar ai știut că voi spune nu.