— Mamă, ești bine? a întrebat Radu.
Carmen nu i-a răspuns imediat.
Ținea o mână pe marginea mesei și se uita când la paharul gol din fața ei, când la cel pe care îl aveam eu în mână.
Pentru prima dată în cei doi ani de când o cunoșteam, eleganța ei impecabilă dispăruse.
— Carmen? a întrebat unul dintre invitați. Vă simțiți rău?
— Nu… doar puțin amețită.
A încercat să zâmbească, dar vocea îi tremura.
Carmen l-a prins brusc de braț.
Un chelner s-a grăbit spre noi.
Și tocmai tăcerea mea părea s-o sperie cel mai tare.
Carmen și-a ridicat din nou privirea spre mine.
S-a uitat la paharul meu.
Întrebarea a venit atât de repede, încât Radu s-a întors spre ea.
— Pentru că… facem un toast.
— Nu, am spus eu. N-am băut.
Am văzut cum își strânge degetele pe marginea mesei.
M-am apropiat suficient cât să mă audă doar ea.
Chipul ei s-a golit de orice expresie.
— Nu știu despre ce vorbești.
— Ba da, Carmen. Știi foarte bine.
— Nimic. Vreau doar puțin aer.
A făcut doi pași și s-a oprit din nou, sprijinindu-se de un scaun.
A spus-o atât de tare, încât câțiva invitați s-au întors.
— Nu este nevoie. Știu ce am.
— Cum adică știi? a întrebat el.
Carmen și-a dat seama prea târziu ce spusese.
Atunci am pus paharul meu pe masă.
Radu s-a întors spre mine.
— Irina, despre ce vorbești?
Nu voiam ca nunta noastră să se transforme într-un spectacol în fața tuturor.
Carmen s-a așezat imediat pe un scaun. Radu i-a adus apă, apoi m-a privit.
— Acum îmi spune cineva ce se întâmplă?
— Înainte de toast am văzut-o pe mama ta lângă masa noastră.
— Am văzut-o punând ceva în paharul meu.
Radu nu a reacționat câteva secunde.
— Nu este adevărat! a spus Carmen imediat.
— Atunci de ce m-ai întrebat dacă am băut?
— Mamă, te întreb încă o dată. Ce ai pus în paharul Irinei?
— Atunci n-ar trebui să te sperie faptul că am schimbat paharele.
Carmen a devenit albă la față.
Radu s-a întors încet spre mine.
Privirea lui a coborât spre mama lui.
— Tu ai băut din paharul pregătit pentru Irina și imediat ți s-a făcut rău.
— Atunci spune-mi ce era în el!
Radu și-a trecut mâna peste față.
De data aceasta, Carmen nu s-a mai opus.
Unul dintre invitați era medic și a venit imediat. După ce a verificat-o, a insistat să fie evaluată corespunzător și să nu rămână singură.
Din fericire, starea ei nu s-a agravat.
Dar pentru Radu problema abia începea.
— Vreau adevărul, i-a spus.
— Voiam doar să-i dau o lecție.
Am simțit cum mi se strânge stomacul.
— Atunci ce voiai? a întrebat Radu.
Carmen și-a ridicat ochii spre fiul ei.
A spus-o aproape în șoaptă.
— Ba cred că încep să înțeleg foarte bine.
Carmen s-a agățat imediat de explicația pe care probabil și-o pregătise de mult.
— Femeia asta nu este potrivită pentru tine! Uită-te la oamenii din sala aceea. Sunt partenerii noștri, prietenii familiei, oameni care te cunosc de când erai copil. Ea nu aparține acestei lumi.
Radu a rămas cu ochii la mama lui.
— „Femeia asta” este soția mea.
— Tocmai asta încercam să te fac să vezi!
— Umilind-o la propria nuntă?
— Dacă Irina nu te-ar fi văzut, acum ea ar fi fost în locul tău.
Atunci Radu a spus ceva ce Carmen probabil nu crezuse vreodată că va auzi de la fiul ei.
— Astăzi trebuia să devină familia mea. Iar tu ai încercat s-o umilești în fața tuturor pentru că nu consideri că este suficient de bună pentru noi.
Carmen l-a privit șocată.
Pentru prima dată, numele familiei, banii și influența ei nu mai schimbau nimic.
Radu a chemat șoferul familiei și s-a asigurat că mama lui pleacă însoțită și primește îngrijirea de care avea nevoie.
Înainte să plece, Carmen s-a oprit lângă mine.
Mă așteptam la o amenințare.
— M-ai văzut de la început?
— Am vrut să văd cât de departe ești dispusă să mergi.
— Poate te-am judecat greșit.
— Nu asta este problema, Carmen. Problema este că ai crezut că ai dreptul să hotărăști cine merită să fie lângă fiul tău.
Când m-am întors în sală, invitații încercau discret să afle ce se întâmplase.
— Dar am ignorat prea multe lucruri până acum.
A privit spre ușa prin care plecase mama lui.
— Asta se termină astăzi.
Orchestra a început din nou să cânte.
Radu și-a ridicat paharul.