Partea a 2-a – Continuarea poveștii Portiera s-a deschis complet.
Și din mașină a coborât Ioana.
Pentru o clipă, am avut impresia că timpul se oprise.
Nu pentru că o vedeam pe femeia pe care o considerasem ani întregi cea mai bună prietenă.
Ci pentru că Ioana era însărcinată.
Burta rotunjită se vedea clar sub paltonul descheiat.
Am privit-o, apoi m-am uitat la Andrei.
Nu voiam explicații. Nu încă.
Ioana s-a apropiat câțiva pași, dar a rămas în afara porții.
— Amândoi veniți până aici ca să-mi spuneți că trebuie să vorbim?
Andrei și-a trecut mâna peste față.
— Am aflat despre copil după ce ai plecat.
Acele cuvinte m-au lovit mai tare decât mă așteptam.
Ani întregi îmi spusese că nu era momentul.
Că trebuia să mai așteptăm.
Și acum femeia căreia îi povestisem fiecare teamă, fiecare dezamăgire și fiecare test negativ purta copilul soțului meu.
Ioana și-a coborât privirea.
— N-am plănuit asta, Sofia.
— Care parte? Relația cu soțul meu sau copilul?
— Atunci ai venit la persoana nepotrivită.
Andrei s-a apropiat de poartă.
— Sofia, ascultă-mă. Lucrurile au scăpat de sub control.
— Nu, Andrei. O mașină scapă de sub control. O relație pe ascuns cu cea mai bună prietenă a soției tale presupune destule decizii luate foarte conștient.
Privirile lor s-au întâlnit.
— De cât timp? am repetat.
Am simțit că mi se taie respirația.
Mi-am amintit toate serile în care Ioana venise la mine.
Ziua în care plânsesem în bucătăria ei după încă o lună în care sperasem degeaba.
— Nu renunța. Andrei te iubește.
În timp ce se culca cu el.
Ioana a început să plângă.
— Știu că nu există nicio explicație care să repare ce am făcut.
— Atunci măcar nu încerca să găsești una.
— Sofia, eu sunt vinovat.
— În sfârșit ceva asupra căruia suntem de acord.
— Am greșit. Dar asta nu înseamnă că trebuie să aruncăm tot ce am construit.
M-am uitat la burta Ioanei.
— Mi se pare că ai început deja să construiești altceva.
Dar el continua să se uite la mine.
— Am fost un idiot. După ce ai dispărut am înțeles ce pierdusem. Vreau să te întorci acasă. Putem rezolva lucrurile.
Ioana îl privea de parcă tocmai îl vedea pentru prima dată.
— De asta m-ai adus aici?
— Ți-am spus că trebuie să clarific lucrurile.
— Mi-ai spus că vrei să vorbim cu ea despre divorț!
Am rămas privind scena din fața mea.
Cu luni în urmă, imaginea aceea m-ar fi distrus.
— De ce ai adus-o, Andrei?
Ioana a făcut-o în locul lui.
— Pentru că are nevoie să semnezi.
Andrei s-a întors furios spre ea.
Am simțit cum mi se încordează mâna pe poartă.
— Actele de divorț, a spus Ioana. Avocatul ne-a explicat că…
— Ce? Ai adus-o aici ca s-o convingi să se întoarcă la tine în timp ce eu îți port copilul?
Pentru câteva secunde, niciunul dintre noi n-a spus nimic.
Apoi aproape că mi-a venit să râd.
Nu pentru că era amuzant.
Ci pentru că, în sfârșit, vedeam totul fără ceața în care trăisem atâția ani.
Andrei nu venise să repare ceva.
Venise pentru că nu suporta ideea că eu plecasem înainte ca el să decidă cum urma să se termine căsnicia noastră.
Andrei a făcut instinctiv un pas înainte.
Am ieșit și am închis-o în urma mea.
— Trimite actele avocatului meu.
— Dar trebuie să discutăm despre apartament, despre conturi…
— Vom discuta. Prin avocați.
Ioana și-a șters obrazul.
Pentru prima dată nu mai vedeam prietena care mă trădase.
Vedeam doar o femeie care făcuse o alegere și care urma să trăiască alături de consecințele ei.
— Sper să ai grijă de copil.
— Copilul nu mi-a făcut nimic.
Apoi m-am uitat la Andrei.
— Dar tu să nu-mi mai spui niciodată că ai făcut „o greșeală”. O greșeală se întâmplă o dată. Un an de minciuni înseamnă alegeri.
Andrei și-a coborât privirea.
— Poate. Dar nu suficient cât să mă respecți.
M-am întors și am intrat în curte.
Pentru prima dată, nu mai aveam nevoie să aud ce urma să spună.
Divorțul s-a încheiat câteva luni mai târziu.
N-am vrut răzbunare și nici nu m-a interesat să transform despărțirea într-un război.
Am vrut doar ceea ce îmi aparținea și libertatea de a merge mai departe.
Ce s-a întâmplat între ei după aceea n-a mai fost problema mea.
Eu am rămas în Maramureș.