Partea a 2-a – Continuarea poveștii Mama și-a ridicat capul și l-a privit drept în ochi.
— Ai căutat peste tot, Radu, a spus ea. Dar nu te-ai gândit că voi găsi un loc în care n-ai să poți ajunge.
Atunci am înțeles că durerea mamei, cei 70.000 de lei dispăruți din economiile ei și căsnicia mea ascundeau același secret.
Iar bărbatul de lângă ușă știa ce se afla în acea capsulă.
Radu a rămas lângă ușă, cu ochii fixați pe tomografie.
— Despre ce vorbește? am întrebat. Ce este în capsulă?
— Mama ta este confuză, a răspuns el repede. Are 75 de ani și este speriată.
Medicul s-a întors spre el.
— Pacienta este perfect conștientă. Vă rog să nu răspundeți în locul ei.
Mama îmi strângea mâna atât de tare, încât îi simțeam unghiile în piele.
— Spune-mi adevărul, mamă.
Tereza și-a adunat puterile.
— Acum patru luni, Radu a venit la mine acasă. Tu erai la serviciu.
— Mi-ai spus că nu ai mai trecut pe la ea de aproape un an.
— Minte, a spus mama. A venit într-o marți și mi-a spus că ai probleme mari.
Ochii i s-au umplut de lacrimi.
— Că ai datorii. Că ai făcut împrumuturi fără să-i spui și că ați putea pierde apartamentul dacă nu plăteați urgent.
Am simțit cum îmi amorțesc mâinile.
— Eu nu am nicio datorie.
— Acum știu. Atunci m-am speriat. Mi-a spus că nu vrei să-mi ceri ajutor pentru că ți-e rușine.
— Tot ce economisisem. Aproape 70.000 de lei.
— Ai luat economiile unei femei de 75 de ani folosindu-te de numele meu?
— Nu a fost așa. Aveam nevoie temporar de bani și urma să-i pun la loc.
— Atunci de ce ai mințit?
Mama și-a apăsat palma pe abdomen.
— După câteva săptămâni s-a întors. Voia niște acte rămase de la tatăl tău.
Tatăl meu murise cu șase ani înainte. Fusese contabil-șef la o firmă de construcții din Cluj, intrată ulterior în insolvență. În ultimele luni de viață spusese de câteva ori că descoperise facturi suspecte și transferuri către firme inexistente. Noi puseserăm neliniștea lui pe seama bolii și a stresului.
— Tatăl tău mi-a lăsat un plic. Mi-a spus să-l păstrez și să nu-l dau nimănui. După prima vizită a lui Radu, am găsit dulapurile răscolite. Plicul dispăruse.
— Mama ta inventează, interveni Radu. Nu există nicio dovadă.
Tereza îl privi drept în ochi.
— În plic erau doar copii pe hârtie. Originalele scanate erau pe un card de memorie.
Pentru o clipă, nimeni nu a mai vorbit.
— Cardul este în capsulă? am întrebat.
— În această dimineață am găsit din nou sertarele deschise. Am auzit o mașină oprind în fața casei și am crezut că se întoarce. M-am speriat și am înghițit capsula. Am vrut s-o recuperez după ce pleca pericolul. N-am știut cât de rău îmi poate face.
— A fost extrem de periculos. Obiectul poate provoca o obstrucție sau chiar perforarea tubului digestiv. Trebuie extras cât mai repede.
— Dar durerile au început acum trei luni, am spus. Capsula a înghițit-o abia astăzi.
— Investigațiile indică și o afecțiune gastrică veche, probabil agravată în ultimele săptămâni. Capsula este o problemă separată, descoperită la timp.
Radu s-a îndreptat spre monitor.
— Toată povestea este absurdă. Aruncați obiectul și tratați-o pentru boala reală.
Medicul s-a așezat între el și mama.
— Nu dumneavoastră decideți ce facem cu un obiect extras din corpul pacientei.
Soțul meu s-a întors spre ușă.
— Nu, am spus. Mai întâi îmi explici cum ai știut unde suntem.
Telefonul meu fusese închis. Mama nu-i spusese nimic. Nici măcar eu nu știam la ce clinică aveam să ajung până în dimineața aceea.
— Te-am văzut în trafic, a răspuns el.
— Ai venit din celălalt capăt al orașului și ai intrat direct în cabinet. Cum?
Tăcerea lui mi-a dat răspunsul înainte să-l aud.
Am scos cheile mașinii din geantă. În ultimele luni, Radu insistase să se ocupe singur de revizii. Uneori știa unde fusesem înainte să-i spun.
— Ai pus un dispozitiv de localizare pe mașină?
— E mașina familiei. Aveam dreptul să știu unde este.
— Nu voiai să știi unde este mașina. Voiai să știi unde sunt eu.
— Făceam asta pentru siguranța ta.
— Controlul nu este grijă, Radu.
Medicul a apăsat butonul de chemare a personalului.
— Având în vedere acuzațiile pacientei și comportamentul dumneavoastră, vă rog să părăsiți cabinetul. Dacă refuzați, chemăm paza și poliția.
— Nu este nevoie de poliție! a izbucnit Radu.
Reacția lui a fost atât de rapidă, încât ne-a făcut pe toți să-l privim.
Mama a început să tremure.
— Vezi, Mariana? De aceea nu ți-am spus. Mi-a fost frică de el.
— De ce ai păstrat singură toate astea?
— Pentru că îl iubeai. Și pentru că de fiecare dată când încercam să te avertizez, îmi spuneai că Radu este doar mai sever.
M-a durut fiindcă avea dreptate. Îi găsisem explicații ani întregi. Îmi spusesem că îmi verifică banii pentru că este responsabil, că îmi urmărește programul fiindcă își face griji și că o evită pe mama pentru că nu se înțeleg.
În realitate, eu mă obișnuisem treptat să-i cer voie pentru propria viață.
Doi agenți de pază au intrat în cabinet.
— Mariana, vino să discutăm acasă, mi-a spus Radu. Mama ta te manipulează.
— Mama mea este pe un pat de spital din cauza fricii pe care i-ai provocat-o. Nu mai merg nicăieri cu tine.
— Nu ai idee ce poate distruge acel card!
Atunci a înțeles și el ce tocmai recunoscuse.
Operația mamei a avut loc în aceeași seară. Capsula a fost extrasă fără complicații, iar medicii au început tratamentul pentru ulcerul care îi provocase durerile din ultimele luni.
Cu acordul Terezei, capsula a fost predată poliției. În interior se afla un card de memorie protejat, iar datele au putut fi recuperate.
Conținea facturi false, ordine de plată, copii ale unor contracte și mesajele pe care tata le salvase înainte să moară. Toate conduceau spre un grup de firme prin care fuseseră scoși bani din compania unde lucrase.
Un nume apărea în mod repetat.
Ancheta a arătat că îl cunoscuse pe tata cu mult înainte să mă întâlnească pe mine. Nu se apropiase inițial de mine pentru documente, așa cum m-am temut în primele zile. Relația noastră fusese reală la început.
Dar când propriile afaceri începuseră să se prăbușească, își amintise de dovezile strânse de tata. Dacă acele documente ajungeau la autorități, nu pierdea doar bani. Risca să răspundă pentru fraude comise cu ani în urmă.
De aceea intrase în casa mamei.
De aceea îi luase economiile, pretinzând că eu aveam datorii.
Și tot de aceea începuse să-mi urmărească mașina.
Voia să afle dacă mama vorbea cu mine și dacă documentele mai existau.
— Am fost căsătorită cu un om care numea controlul iubire și furtul responsabilitate. Nu mai există nimic de salvat.
Mama și-a revenit treptat. După câteva săptămâni, stăteam din nou în bucătăria ei. Florile erau la ferestre, iar pe masă ne așteptau două cafele și câteva felii de cozonac.