— Ce e asta? Altă lecție de contabilitate?
Am scos calm prima foaie.
Este extrasul de carte funciară.
Elena a dat ochii peste cap.
— Și faptul că apartamentul este doar pe numele meu.
L-am cumpărat cu doi ani înainte să ne căsătorim.
În hol s-a făcut liniște.
Alina s-a uitat când la mine, când la fratele ei.
— Stai… nu e și al lui Mihai?
Am clătinat încet din cap.
Mihai și-a încrucișat brațele.
Am scos din același dosar un al doilea plic.
— În cele trei săptămâni cât ai fost plecat, am avut timp să mă gândesc.
Și fără să fiu întreruptă.
Elena făcu un pas înainte.
— Exact ceea ce trebuia să fac de mult.
I-am întins lui Mihai plicul.
După primele rânduri, culoarea îi dispăru din obraji.
Alina rămase cu gura întredeschisă.
— Tu divorțezi de mine pentru un credit?
— Dacă încă mai crezi că este vorba despre credit, înseamnă că n-ai înțeles nimic.
Este vorba despre cei doi ani în care fiecare salariu al meu trebuia să rezolve problemele familiei tale.
Despre faptul că orice refuz devenea scandal.
Despre faptul că fiica mea trăia într-o casă în care liniștea depindea de toanele tale.
Elena încercă să mă întrerupă.
Și pentru prima dată nu-mi mai este teamă că vă supărați.
Mihai făcu un pas spre mine.
Tu ai preferat întotdeauna să o asculți pe mama ta.
Și de astăzi înainte veți putea locui împreună cât doriți.
Alina își băgă telefonul în geantă.
Cred că ar trebui să plecăm.
Pentru prima dată, nici măcar ea nu mai găsea o replică.
Mihai continua să privească foile.
— Nu credeam că vorbești atât de serios…
— Nici eu nu credeam că vei pleca atât de ușor când am refuzat să fac un credit.
Se uită spre Daria, care tocmai ieșise din cameră.
Nu vii să-l saluți pe tata?
Fetița îl privi câteva clipe.
— Tata nu pleacă atunci când nu obține ce vrea.
În ochii lui apăru ceva ce nu mai văzusem niciodată.
Pentru că mi-ar fi plăcut să am un tată care să rămână.
Tăcerea deveni apăsătoare.
Mai putem încerca o dată?
— În ultimele trei săptămâni am descoperit ceva foarte important.
— Că acasă nu înseamnă să ai un soț.
Și nu vreau să o mai pierd niciodată.
— Vă doresc sincer să vă fie bine.
De partea cealaltă nu s-a mai auzit nimic.
Doar pași care se îndepărtau.
Daria s-a apropiat și m-a luat de mână.
Am zâmbit și i-am mângâiat părul.
Acum putem începe să trăim liniștite.
— Atunci fac eu ciocolata caldă.
În timp ce în bucătărie fierbea laptele, mi-am dat seama că apartamentul nu era mai mare decât cu o lună înainte.
Dar, fără certuri, fără pretenții și fără oameni care confundau iubirea cu obligația, părea, pentru prima dată după mult timp, un adevărat cămin.