În încăpere se lăsase o liniște apăsătoare.
Căpitanul gărzilor făcu instinctiv un pas înainte.
— Majestate, dați-mi voie să…
Regele Adrian ridică ușor mâna.
Privirea regelui se opri asupra fetei. Elena dormea adânc, cu mâinile strânse sub obraz, iar pe chipul ei se citea o oboseală atât de mare, încât părea că uitase de lume.
Adrian observă ceva ce ceilalți nu văzuseră.
Palmele fetei erau pline de răni.
Degetele îi erau înroșite și crăpate de la detergenții puternici și de la munca neîntreruptă.
Rochia simplă era peticită în mai multe locuri.
— De cât timp lucrează aici? întrebă.
Marta, servitoarea cea mai în vârstă, înghiți în sec.
— Aproape șase luni, Majestate.
— Și când s-a odihnit ultima dată?
Atunci regele făcu un gest care îi lăsă pe toți fără cuvinte.
Luă încet pătura de la capătul patului și o așeză peste Elena, având grijă să nu o trezească.
Câteva servitoare își acoperiră gura de uimire.
Nu mai văzuseră niciodată o asemenea blândețe din partea lui.
Regele se întoarse spre administratorul palatului.
— Anulează toate sarcinile ei pentru astăzi.
Administratorul încuviință imediat.
După aproape două ore, Elena se trezi speriată.
Pentru câteva secunde nu înțelese unde se află.
Apoi privirea îi căzu pe patul regal.
Sângele îi îngheță în vene.
Sări imediat în picioare.
În cameră o aștepta Marta.
— Regele te așteaptă în biblioteca mare.
Picioarele începură să-i tremure.
Era convinsă că urma pedeapsa.
Biblioteca era una dintre cele mai impresionante încăperi din palat.
Regele citea lângă fereastră.
Când o auzi intrând, închise cartea.
Elena îngenunche imediat.
— Iertați-mă, Majestate! Nu am vrut…
— Pentru că… sunt obosită.
— Nu este o scuză. Merit orice pedeapsă.
— Câte ore lucrezi pe zi?
— Și când ai o zi liberă?
Apoi chemă administratorul.
— Majestate… avem puțin personal.
— Eu am întrebat dacă este adevărat.
— Înseamnă că problema nu este servitoarea.
Problema este conducerea.
În aceeași zi convocă întregul personal administrativ.
— De astăzi, nimeni din palat nu va mai lucra mai mult de opt ore fără pauză.
Administratorii se priviră surprinși.
— Fiecare servitor va avea o zi liberă pe săptămână.
Vor exista camere de odihnă.
Și mesele vor fi servite la ore fixe.
— Majestate, costurile vor fi mari.
— Mai costisitoare este nedreptatea.
Schimbările au început imediat.
Pentru prima dată după mulți ani, servitorii puteau lua masa fără să privească mereu spre ceas.
Primeau încălțăminte nouă.
Medicamente când se îmbolnăveau.
Elena devenise, fără să vrea, simbolul acestor schimbări.
Unii o priveau cu admirație.
— Numai norocul a salvat-o, spuneau câțiva.
Dar regele știa că nu era vorba despre noroc.
Era vorba despre un adevăr pe care îl ignorase prea mult timp.
Într-o după-amiază, Adrian o întâlni pe Elena în grădina palatului.
Fata închise imediat volumul.
A fost învățător într-un sat.
Înainte să se îmbolnăvească.
— Și de ce ai ajuns servitoare?
— Pentru că nu ne-am mai permis să trăim din salariul lui.
Regele rămase pe gânduri.
— Ce ai fi vrut să devii?
Dar acesta era doar un vis.
Două zile mai târziu primi o veste incredibilă.
Era chemată din nou în biroul regelui.
— De mâine nu vei mai lucra ca servitoare.
Adrian zâmbi pentru prima dată.
Te trimit la Academia Regală.
Ochii Elenei se umplură de lacrimi.
Palatul are nevoie și de oameni care gândesc, nu doar de oameni care muncesc până la epuizare.
Educația ta va fi plătită de Coroană.
Singura condiție este ca, după terminarea studiilor, să îi înveți și pe alții.
Elena nu-și găsea cuvintele.
Mulțumește tatălui tău că te-a învățat să iubești cărțile.