M-am ridicat liniștită din pat.
— Bună dimineața, Elena. S-a întâmplat ceva?
— Proprietarul tocmai ne-a spus că trebuie să plătim separat dacă vrem camere suplimentare și servicii în plus! Și că rezervarea este doar pentru familia care a făcut-o!
Andrei s-a ridicat și el, încă nedumerit.
— Ieri am sunat proprietarul și i-am explicat că au venit două persoane în plus, neanunțate, care folosesc casa și facilitățile. Contractul era pe numele meu și am cerut să fie aplicate regulile prevăzute în rezervare.
— Cum ai putut să faci una ca asta?
— Foarte simplu. Eu am făcut rezervarea și eu plătesc pentru vacanța familiei mele. Nu pentru invitați care se comportă ca niște stăpâni.
Sora ei a intervenit imediat.
— Da, sunteți rude. Dar nu ați fost invitate.
În acel moment a apărut și proprietarul.
Un bărbat trecut de cincizeci de ani, foarte politicos.
— Doamnă, îmi pare rău, dar rezervarea este pentru patru persoane. Pentru alte două persoane există un cost suplimentar și, dacă doriți, vă putem recomanda o pensiune aflată la cinci minute de aici.
Elena s-a uitat spre Andrei.
Toți ochii s-au întors spre el.
Pentru prima dată după mulți ani, nu i-am mai sărit în ajutor.
A rămas tăcut câteva secunde.
— Mama… Ioana are dreptate.
Elena a rămas cu gura întredeschisă.
— Ne-am invitat singuri în vacanța lor. Și, în loc să ajutăm, am făcut-o pe Ioana să muncească de dimineața până seara.
Sora ei a încercat să protesteze.
— Nu, mătușă, a întrerupt-o Andrei. Ați cerut permanent să fiți servite.
Copiii, care ascultaseră totul de pe terasă, au venit lângă mine.
— Mami, azi putem să mergem cu hidrobicicleta?
Proprietarul s-a uitat spre Elena.
— Cum doriți să procedăm?
Ea și sora ei s-au privit una pe cealaltă.
După câteva minute, și-au făcut bagajele.
Înainte să urce în mașină, Elena s-a întors spre fiul ei.
— Chiar ne lași să plecăm?
— Nu vă alungă nimeni. Dar dacă veniți în vacanța altcuiva, trebuie să vă purtați ca niște invitați, nu ca niște stăpâni.
Mașina lor a dispărut pe drumul dintre copaci.
Pentru prima dată de când ajunseserăm acolo, casa a devenit liniștită.
Am petrecut restul vacanței înotând cu copiii, făcând grătar, plimbându-ne cu barca și stând seara pe ponton, privind apusul.
În ultima zi, Andrei s-a așezat lângă mine.
— Pentru că ani întregi am confundat respectul pentru mama mea cu obligația ta de a suporta orice.
— Tot ce mi-am dorit a fost să mă simt soția ta, nu menajera familiei.
Câteva săptămâni mai târziu, Elena ne-a sunat.
De data aceasta nu ca să ne spună ce să facem.
Ci ca să întrebe dacă poate veni în vizită… și dacă este un moment potrivit.
Nu telefonul pe care îl dădusem îi schimbase atitudinea.
Ci faptul că, pentru prima dată, cineva îi pusese limite și nu făcuse un pas înapoi.