Doamna Elena a înaintat încet printre mese, iar sala, care cu câteva minute înainte șușotea și filma, a amuțit complet. Andrei ținea copilul în brațe ca pe un scut, dar mâinile îi tremurau. Raluca a făcut un pas în spate, încercând să pară speriată, însă pe fața ei se vedea ceva mai puternic decât frica: panica unui om care știe că minciuna lui a ajuns la ultima ușă.
„Mamă, nu e momentul”, a spus Andrei printre dinți. „Nu strica totul.”
Doamna Elena a ridicat plicul galben.
„Nu eu stric totul, Andrei. Tu ai stricat totul în ziua în care ai crezut că poți folosi doi copii ca să furi o avere și să distrugi o femeie nevinovată.”
Valentina a simțit cum i se răcește sângele. Raluca a încercat să intervină, dar doamna Elena a scos din plic câteva foi și le-a întins pe masa mirilor. Erau rezultate medicale, copii după acte și o declarație semnată la notar. Invitații din primele rânduri s-au aplecat instinctiv, iar Marcela, mama Ralucăi, și-a pierdut pentru prima dată calmul. Colierul de perle i s-a mișcat pe gât când a înghițit în sec.
„Copiii nu sunt ai lui Andrei”, a spus doamna Elena, cu voce clară. „Testul de paternitate a fost făcut acum două zile. Raluca a încercat să-l convingă să-i treacă pe numele lui, iar el a acceptat pentru că avea nevoie de un scandal public. Voia ca Valentina să semneze de rușine, în fața tuturor, fără să citească nimic.”
Andrei a făcut un pas spre mama lui.
„Taci!”
Dar de data asta nu mai avea putere. Nu cu două sute de oameni privind. Nu cu telefoanele ridicate. Nu cu Valentina stând dreaptă, în rochia albă, mai calmă decât fusese vreodată.
„Și mai e ceva”, a continuat doamna Elena. „Documentele pe care Valentina tocmai le-a semnat nu îi dau nimic lui Andrei. Avocata ei le-a schimbat azi-dimineață. Sunt cereri de anulare a împuternicirilor, retragerea lui Andrei din firma familiei și blocarea oricărei vânzări pentru apartamentul din Floreasca și vila de la Snagov. Valentina nu i-a semnat averea. I-a semnat sfârșitul.”
Un murmur a trecut prin sală ca un val. Andrei a smuls dosarul de pe masă și a început să răsfoiască paginile cu disperare. Etichetele roșii erau acolo, semnăturile erau acolo, dar textul nu mai era cel pe care îl pregătise el. Raluca s-a uitat spre mama ei, iar Marcela și-a întors privirea. Pentru prima dată, fiica vitregă înțelese că fusese folosită la fel cum încercase să o folosească pe Valentina.
Tatăl Valentinei s-a ridicat greu de pe scaun.
„Valentina… eu n-am știut”, a spus el.
Ea l-a privit cu o tristețe rece.
„Nu, tată. Tu n-ai vrut să știi. E o diferență.”
Apoi Valentina și-a scos voalul, l-a așezat pe spătarul scaunului și s-a întors spre invitați. Nu mai părea o mireasă părăsită. Părea o femeie care tocmai își recuperase numele.
„Vă mulțumesc tuturor că ați venit”, a spus ea. „Nunta s-a terminat. Dar petrecerea poate continua. Mâncarea e plătită, muzica e plătită, iar eu nu am de gând să las minciuna lor să-mi strice seara.”
Cineva a început să aplaude. Apoi altcineva. În câteva secunde, sala întreagă era în picioare. Andrei a rămas lângă masa mirilor cu dosarul strâns în mână, Raluca plângea fără lacrimi, iar Marcela își aduna poșeta cu degete tremurânde. Doamna Elena a luat copiii din brațele lor și i-a dat unei rude să-i ducă într-o cameră liniștită. Singurii nevinovați din toată povestea nu meritau să fie decorul unei minciuni.
În noaptea aceea, Valentina nu a dansat valsul miresei. A dansat singură, în rochia albă, sub luminile calde ale sălii, în timp ce oamenii o priveau cu respect, nu cu milă. Iar când Andrei a încercat să se apropie pentru ultima dată, ea i-a spus doar atât: „Ai vrut să-mi iei totul în fața tuturor. Ai reușit doar să le arăți tuturor cine ești.”