Nu m-am mai dus direct la poliție. Am sunat-o pe sora mea și i-am trimis locația. A venit cu mine la depozitul indicat de cheia pe care o găsisem în telefon.

Boxa 47 era deja deschisă. Înăuntru erau copii după actele casei, mai multe contracte și plicul cu numele meu. În el am găsit un antecontract prin care Dan încerca să obțină un împrumut folosind casa drept garanție, deși proprietatea era exclusiv pe numele meu.

Mara nu era doar colega lui. Era intermediar de credite și îl ajuta să pregătească documentele. Relația dintre ei depășise însă de mult partea profesională. Mesajele din telefon arătau că aveau de gând să plece împreună după ce obțineau banii.

Cel mai important document era însă altul: o procură falsificată cu semnătura mea. Dan sperase să folosească acea procură pentru a încheia formalitățile fără să fiu prezentă.

Persoana care intrase înaintea noastră în boxă fusese chiar fratele Marei. El descoperise ce plănuiau cei doi și, speriat că sora lui urma să fie implicată într-o fraudă, fotografiase documentele și ne lăsase intenționat suficiente dovezi încât să le găsim.

Am chemat poliția din depozit. Telefonul, contractele, procura și mesajele au fost ridicate în aceeași noapte. Dan a încercat inițial să susțină că totul fusese doar o „soluție temporară” pentru niște datorii pe care nu voise să mi le spună.

Nu m-am mai întors acasă cu el.

În săptămânile următoare am aflat că acumulase datorii serioase din investiții despre care eu nu știam nimic. Casa mea trebuia să fie ultima lui încercare de a le acoperi înainte să plece.

Am schimbat toate încuietorile și am început procedura de divorț.

Cel mai greu nu a fost să aflu că avea pe altcineva.

A fost să realizez că, în timp ce eu credeam că ne construim viitorul împreună, el fotografiase pe ascuns fiecare document de care avea nevoie pentru a-l distruge.