Am rămas cu cheia în broască, în timp ce Andrei lovea în ușă și îmi striga numele. Mama m-a tras în bucătărie și, pentru prima dată după ani întregi de tăcere, mi-a spus adevărul. Tata descoperise, cu puțin înainte să moară, că sub podeaua vechii pivnițe exista o cutie metalică în care bunicul păstrase actele originale ale mai multor terenuri cumpărate înainte de 1990. Unele dintre ele valorau acum enorm.

Andrei aflase întâmplător despre cutie cu aproape un an în urmă, după ce o auzise pe mama vorbind cu un avocat. Din acel moment, relația noastră nu fusese întâmplătoare așa cum crezusem. Se apropiase de mine intenționat. Mama își dăduse seama abia când el îi propusese să „rezolve” actele casei și o convinsese că mă poate scuti de niște probleme juridice.

— De ce ai semnat? am întrebat-o.

Mama a izbucnit în plâns.

— Pentru că m-a amenințat că, dacă nu o fac, o să te bage și pe tine într-un proces fals. Mi-a spus că are oameni care pot face să pară că tu ai încercat să vinzi terenurile ilegal.

Loviturile în ușă s-au oprit brusc. Apoi am auzit geamul mic de la pivniță spărgându-se. Bărbatul cu mapa a sunat imediat la poliție, iar noi am coborât până la ușa pivniței. Când am aprins lumina, Andrei era deja acolo, cu hainele ude și mâinile pline de praf, încercând să ridice una dintre scândurile vechi.

— Oprește-te! am strigat.

S-a întors spre mine și, pentru câteva secunde, omul pe care crezusem că îl iubesc a dispărut complet. Nu mai încerca să pară calm.

— Tu habar n-ai ce ai sub picioare, Mara. Casa asta valorează de zece ori mai mult decât crezi.

Mama s-a așezat în fața mea.

— Și nu vei pune mâna pe nimic.

Andrei a făcut un pas spre noi, dar sirenele s-au auzit în fața casei. A încercat să fugă prin același geam pe unde intrase, însă polițiștii îl așteptau deja afară.

În zilele următoare, actele au fost verificate. Semnătura mea fusese falsificată, iar contractul pregătit de Andrei nu avea nicio valoare. În cutia ascunsă în pivniță au fost găsite documentele despre care tata scrisese în scrisoare, alături de copii după mai multe conversații și înscrisuri pe care le strânsese cu ani în urmă.

Cel mai greu nu a fost să aflu că Andrei mă mințise. Cel mai greu a fost să înțeleg că tata bănuise că, într-o zi, cineva avea să încerce exact acest lucru și își pregătise ultima modalitate de a mă proteja.

Nunta a fost anulată în aceeași săptămână. Casa a rămas a mea, mama și cu mine am reparat împreună pivnița, iar scrisoarea tatălui meu am înrămat-o și am pus-o în hol, exact lângă ușa pe care, într-o după-amiază ploioasă, aproape că nu o deschisesem.